O femeie din SUA a fost diagnosticată cu o boală extrem de rară. Memoria joacă un rol important în viața noastră, amintirile fiind ca niște filme vechi care rulează în mintea noastră cu momente de tot felul sau lucruri importante pe care le-am trăit.
Există „amintirile de bază” care sunt descrise ca fiind un set specific de amintiri care au mai multă valoare emoțională decât altele. În timp ce afecțiuni precum demența apar adesea odată cu înaintarea în vârstă, iar amnezia ar putea fi rezultatul unei traume cerebrale, memoria autobiografică gravă deficitară (SDAM) este o afecțiune ce urmează pacientul pe tot parcursul vieții.
Se crede că SDAM nu a fost identificar corect până în 2015. Având în vedere acest lucru, unii oameni trăiesc de multă vreme cu acestă afecțiune fără să știe.
O femeie care utilizează platforma Reddit a explicat ce înseamnă să trăiești cu o astfel de boală.
Sadie Dingfelder a scris la începutul acestei luni: „Lucram la Washington Post când am descoperit că sufăr de orbire a feței (n.r. Prosopagnosia cunoscută și sub denumirea de orbire a feței, este o tulburare cognitivă a percepției feței în care capacitatea de a recunoaște fețele familiare, inclusiv propria față, este afectată, în timp ce alte aspecte ale procesării vizuale și funcționarea intelectuală rămân intacte). Asta m-a condus într-o groapă de iepure unde am aflat și că am o memorie autobiografică grav deficitară. Sunt unul dintre puținii oameni diagnosticați oficial cu SDAM”.
Citește și: Neurochirurgul Vlad Ciurea, avertisment pentru corporatiști: „Este o boală profesională, aveți mare grijă”
Femeia a fost întrebată de ce i-a luat atât de mult să-și dea seama că suferă de SDAM, iar ea a explicat: „Nu mi-am dat seama că oamenii ar putea, de fapt, să călătorească mental în timp. Ai avut experiența în care un miros sau un gust te transportă brusc înapoi în timp la un moment important din trecutul tău? Eu nu am avut și am crezut că toți ceilalți vorbeau doar metaforic sau poetic”.
„Îmi amintesc că mi-a plăcut ceva, dar nu pot să re-experimentez acest lucru în mintea mea. Poate de asta nu revăd niciodată același film sau nu recitesc aceleași cărți”, a mai spus Sadie.
„O consecință amuzantă a combo-ului meu de neurodivergențe (aphantasia, SDAM și prosopagnozie) este că îl întreb în mod regulat pe soțul meu „când ai ajuns să fii atât de frumos?” Și vorbesc serios de fiecare dată. Are o structură osoasă grozavă și uit asta tot timpul”, a completat ea.
Sadie spune despre SDAM că este o boală „singurativă” deoarece nu are amintiri vechi „cu familia sau cu prietenii care să-mi încălzească inima”
Ea a mai dezvăluit că un lucru care o ajută foarte mult este sîă facă fotografii cu cei dragi și să le pună să ruleze, prin rotație, pe telefon sau computer.