Accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, în localitatea Râşnov, o femeie care mergea pe trotuar fiind lovită de remorca unui jeep care s-a desprins de maşină.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, a precizat că remorca a lovit şi o conductă de gaz aflată pe stradă, însă zona a fost izolată şi nu există pericol de explozie.
Femeia a fost rănită grav, are fracturi deschise la picioare şi probabil că îi vor fi amputate membrele.
La faţa locului au ajuns două echipaje SMURD, care i-au acordat primul ajutor femeii, aceasta fiind transportată apoi la spital. La locul accidentului au ajuns şi un echipaj de stingere a incendiului, precum şi o echipă a Distrigaz care au luat toate măsurile pentru a preveni producerea unei deflagraţii, a mai spus reprezentantul ISU Braşov.