Breaking
News
Doamnele cu diplomă universitară sunt de două ori mai înclinate să bea zilnic, decât cele cu studii medii, și acceptă mai ușor că ar putea avea o problemă cu alcoolul. Studiul arată că aceeași corelație între nivelul studiilor și înclinația bahică se manifestă și la bărbați, dar e mai pronunțată la femei.
Autorii studiului spun și care ar fi explicațiile: femeile de carieră au copii mai târziu, au o viață socială mai activă, trăiesc într-un mediu dominat de bărbați cu o „cultură a băutului”, ca fete au crescut în clasa medie, unde e posibil să fi văzut că și părinții lor beau de regulă.