Femeile, primele victime ale legilor barbare pe care talibanii le impun în Afganistan. Nu au voie să apară la balcon sau fereastră, să vorbească tare sau să poarte pantofi cu toc

În timp ce se aflau la putere în Afganistan, talibanii au căpătat notorietate la nivel internațional pentru misoginismul și violența împotriva femeilor. Motivul lor declarat a fost acela de a crea un „mediu sigur, în care castitatea și demnitatea femeilor pot fi din nou sacrosante” și se pare că se bazează pe credințele pashtune despre a trăi în purdah . Acum, că talibanii au cucerit din nou cea mai mare parte a Afganistanului, există multe îngrijorări cu privire la aceste aspecte.
Daniel Spătaru
16 aug. 2021, 17:25
Femeile, primele victime ale legilor barbare pe care talibanii le impun în Afganistan. Nu au voie să apară la balcon sau fereastră, să vorbească tare sau să poarte pantofi cu toc

Femeile din Afganistan au fost nevoite să poarte burqa la orice apariție în public, deoarece, potrivit unui purtător de cuvânt al talibanilor, „chipul unei femei este o sursă de corupție” pentru bărbații care nu au o legătură de sânge sau de familie cu acestea. Într-o segregare sistematică denumită uneori apartheid de gen, talibanii nu le-au permis femeilor să lucreze, le-a fost interzis accesul la educație după vârsta de opt ani și, chiar și până la această vârstă, li s-a permis doar să studieze Coranul.

Femeile care își doreau totuși să studieze în continuare şi beneficiau în acest sens de sprijinul familiei frecventau școli clandestine, unde ele și profesorii lor riscau să fie executați dacă erau prinși. De asemenea, lor nu li s-a permis să fie tratați de medici de sex masculin decât dacă erau însoţite de un bărbat din familie, ceea ce a ca multe dintre boli să rămână netratate. Pe lângă toate acestea, ele s-au confruntat cu bătăi primite în public și au fost şi frecevnte cazuri de execuție, pentru încălcarea legilor talibanilor. De asemenea, talibanii au permis și, în unele cazuri, au încurajat căsătoria fetelor sub 16 ani. Amnesty International a scris într-un raport că 80% din căsătoriile afgane au fost forţate, impuse de familie.

Citeşte şi Viitorul președinte taliban al Afganistanului a fost eliberat din închisoare de Donald Trump. Anul trecut el a semnat un acord cu SUA

De la vârsta de 8 ani, fetele din Afganistan nu aveau voie să fie în contact direct cu bărbați, în afară de o „rudă de sânge” apropiată, soț sau socru. Alte restricții pentru femei erau următoarele:

  • Femeile nu trebuie să apară pe stradă fără o rudă de sânge sau fără să poarte burqa .
  • Femeile nu trebuie să poarte pantofi cu toc înalt, deoarece niciun bărbat nu ar trebui să audă pașii unei femei, ca să nu-l excite.
  • Femeile nu trebuie să vorbească tare în public, deoarece nici un străin nu ar trebui să audă vocea unei femei.
  • Toate ferestrele rezidențiale de la parter și de la primul etaj ar trebui să fie vopsite sau ecranate pentru a împiedica femeile să fie vizibile de pe stradă.
  • Fotografierea, filmarea și afișarea fotografiilor cu femei în ziare, cărți, magazine sau acasă au fost interzise.
  • Modificarea oricărui nume de loc care a inclus cuvântul „femei/e”. De exemplu, „grădina femeilor” a fost redenumită „grădina de primăvară”.
  • Femeilor li s-a interzis să apară pe balcoanele apartamentelor sau caselor lor.
  • Interzicerea prezenței femeilor la radio, televiziune sau la întrunirile publice de orice fel.

Hotărârile talibane cu privire la conduita publică au impus restricții severe libertății de mișcare a unei femei și au creat dificultăți pentru cele care nu își permiteau burqa. Aceste femei s-au confruntat cu arest virtual la domiciliu. Un asftfel de exemplu este ilustrat de femeie pe care talibanii au bătut-o în public pentru că a mers pe stradă singură şi care a spus: „Tatăl meu a fost ucis în luptă… Nu am soț, frate sau fiu. Cum să trăiesc, dacă nu pot merge afară singură?”.

Viața femeilor din mediul rural a fost afectată mai puțin dramatic, deoarece în general trăiau și lucrau în medii de rudenie sigure. Un nivel relativ de libertate era necesar pentru ca ele să-și continue treburile sau munca. În schimb, dacă aceste femei ar fi călători într-un oraș din apropiere, li s-ar fi aplicat aceleași restricții urbane.

Armonia familiei a fost grav afectată de stresul mental, izolare și depresie, simptome care însoțeau adesea închiderea forțată a femeilor. Un sondaj efectuat pe 160 de femei a concluzionat că 97% dintre ele au prezentat semne de depresie gravă și 71% au raportat o scădere a bunăstării lor fizice.

Citeşte şi Scene ireale pe aeroportul din Kabul, Afganistan. Sute de oameni s-au călcat în picioare pe scara unui avion pentru a fugi din ţară. Mai multe persoane au murit în busculade. UPDATE

Într-un mesaj publicat de The Guardian, o femeie afgană care trăiește în Kabul povestește clipele de groază prin care trece acum, după ce talibanii au pus stăpânire pe capitala Afganistanului. „Duminică dimineață, mă îndreptam spre universitate pentru cursuri, când am văzut un grup de femei care ieșeau din căminul pentru femei. Am întrebat ce s-a întâmplat, iar una dintre ele mi-a spus că poliția îi evacua, deoarece talibanii au ajuns la Kabul și vor bate femeile care nu poartă burqa. Cu toții am vrut să ajungem acasă, dar nu am putut folosi transportul public. Șoferii nu ne-au lăsat să intrăm în mașinile lor pentru că nu au vrut să își asume responsabilitatea pentru transportul unei femei. A fost și mai rău pentru femeile din cămin, care sunt din afara Kabulului, și care erau speriate și confuze pentru că nu știau unde să meargă.

Între timp, bărbații care erau în jurul nostru își bateau joc de fete și femei, râzând de teroarea noastră. „Du-te și îmbracă-ți burqa”, a strigat unul. „Sunt ultimele tale zile în care ai ieșit pe stradă”, a spus altul. “Mă voi căsători cu patru dintre voi într-o singură zi”, a spus al treilea. Nu mi-am putut opri lacrimile când am auzit poveștile unor familii. Unul și-a pierdut fiul în război și nu avea bani să plătească taxiul la Kabul, așa că și-au dat nora în schimbul transportului. Cum poate valoarea unei femei să fie egală cu costul unei călătorii? Iar azi, când am auzit că talibanii au ajuns la Kabul, am simțit că voi ajunge sclav. Se pot juca cu viața mea oricum doresc”, scrie femeia afgană,.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai veche limbă din Europa. Se mai vorbește doar în două țări, de un număr restrâns de oameni, iar originile ei sunt neclare
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Rețeaua de ofițeri de informații din jurul lui Simion. Mentorii liderului AUR
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot cere despăgubiri. Obligatoriu pentru românii care stau cu chirie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte