Femeile trebuie însoţite de un tutore atunci când merg la medic, în Arabia Saudită

Un membru al celei mai înalte autorităţi religioase din Arabia Saudită a apărat, joi, într-un cotidian, fatwa (decretul religios) care le interzice femeilor să fie consultate de un medic în absenţa unui tutore, potrivit Mediafax.
Romania TV
13 feb. 2014, 21:30
Femeile trebuie însoţite de un tutore atunci când merg la medic, în Arabia Saudită

Declaraţia sa are loc după ce o studentă a murit la Riyad din cauza unei crize cardiace survenite în facultatea în care învăţa. Studenta a murit după ce unui membru al echipajului medical venit la faţa locului nu i s-a permis accesul în absenţa unui tutore al tinerei.

„Femeile dau dovadă de neglijenţă consultând medici fără prezenţa unui Mahram (gardian legal), iar acest lucru este interzis de religie”, a anunţat şeicul Qays al-Mubarak, membru al Consiliului marilor înţelepţi din Arabia, citat de cotidianul Al-Hayat.

O vizită medicală ar putea presupune „ca o femeie să îşi arate părţi din corp unui medic. Acest lucru nu este permis (…) decât în caz de urgenţă”, a declarat el.

„(Femeile) nu trebuie să se lase îngrijite de un medic decât în absenţa unei femei medic. Dacă acest lucru se întâmplă, ele nu trebuie să fie singure, iar medicul nu trebuie să se uite decât la partea corpului responsabilă” de boală, a insistat el.

În 2002, 15 tinere au murit într-un incendiu care s-a declanşat în şcoala lor din Mecca, atunci când poliţia religioasă a interzis evacuarea lor sub pretext că nu erau îmbrăcate conform codului vestimentar islamic.

Arabia Saudită, regat ultraconservator dominat de o aplicare strictă a legii islamice, impune restricţii dure femeilor, care au nevoie de un tutore pentru a lucra, pentru a călători sau pentru a se căsători. Aceasta este singura ţară din lume unde femeile nu au dreptul să conducă.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Meteorologii au refăcut prognoza meteo! Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Bzi.ro
Ce a pățit Lidia Buble în Istanbul! Totul s-a transformat într-un fiasco
Fanatik.ro
Zodiile care pot face o avere la primăvară. Plouă cu bani pentru 3 nativi
Capital.ro
Reguli RAR 2025. De ce acte ai nevoie pentru înmatricularea autovehiculului
Playtech.ro
Secretul moldovencelor pentru cea mai bună salată de icre. Ce adaugă la final, ingredientul care îi schimbă radical gustul
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
Inteligența Artificială a calculat când vor dispărea oamenii de pe Pământ. Una din soluții, susțin cercetătorii, ar fi părăsirea planetei
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Soțul Ancăi Molnar cere ajutorul oamenilor, la 7 luni de la moartea make-up artistei! De ce are nevoie Claudiu, după pierderea suferită
Spynews
Fiica lui Adrian Minune a divorțat, la 6 luni de la nuntă! Adriana Simionescu confirmă despărțirea de tatăl fetiței
Evz.ro
Un fals de presă! "Proaspăta" declarație a emisarului lui Richard Grenell este veche de 5 zile și a fost dată de presa română
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Aproximativ un milion de pensionari vor beneficia de 250 de lei în plus la pensie! Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească
Cancan.ro
BREAKING | Ionuț Pârlac, un militar de 35 de ani, a murit în timpul unei misiuni 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Avocata lui Georgescu cutremură scena politică. Anunț despre reluarea turului II al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Liderii AUR cer reluarea turului II al alegerilor anulate. Mutare-bombă după demisia lui Klaus Iohannis
substantial.ro
Administrația Trump suspendă „planul de pace” pentru Ucraina pentru discuții cu aliații NATO
MediaFlux
SE RECALCULEAZĂ PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio, Klaus! Un gest tardiv care lasă extremiștii fără dușman, dar nu și fără muniție