Femeile, un electorat-cheie curtat în cursa pentru Casa Albă

Femeile ar putea să fie electoratul susceptibil să hotărască rezultatul alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie, iar cei doi candidaţi pentru Casa Albă ştiu atât de bine acest lucru, încât încearcă să le seducă în privinţa unor probleme ca sănătatea sau avortul, comentează AFP.
Romania TV
01 nov. 2012, 11:54
Femeile, un electorat-cheie curtat în cursa pentru Casa Albă

Analiştii politici sunt de acord că este esenţială curtarea femeilor în campania prezidenţială din Statele Unite, deoarece ele nu doar că reprezintă 53% din electorat, dar votează în număr mai mare decât bărbaţii şi constituie o parte mai importantă dintre alegătorii indecişi, fiind, în consecinţă, o categorie-cheie.

„Într-un scrutin foarte strâns, în care femeile care se prezintă la urne sunt cu zece milioane mai multe decât bărbaţii, problema prăpastiei dintre sexe poate să facă diferenţa cu adevărat”, subliniază Debbie Walsh, de la Centrul pentru Femei şi Politică Americane din cadrul Universităţii Rutgers (New Jersey, est).

În contextul în care bărbaţii şi femeile sunt de acord asupra faptului că economia reprezintă problema numărul unu a scrutinului, femeile se pronunţă în număr mai mare în favoarea unei intervenţii a statului, în special în domeniul social – lucru pe care îl promovează şi preşedintele democrat în exerciţiu Barack Obama, în contradicţie cu rivalul său republican Mitt Romney.

În opinia Melissei Deckman, profesoară de ştiinţe politice la Washington College, în statul Maryland (est), „atitudinea faţă de plasa de susţinere oferită de protecţia socială” este cea care se află, într-adevăr, la baza „prăpastiei dintre cele două sexe” – şi anume raportul procentual dintre femei şi bărbaţi care susţin mai mult un candidat sau pe celălalt.

În 2008 această prăpastie i-a oferit un beneficiu net lui Barack Obama, care a obţinut 56% din voturile exprimate de către femei.

În acest an, diferenţa dintre cei doi candidaţi s-a micşorat, iar potrivit unor sondaje de opinie Barack Obama îl mai devansează pe Mitt Romney cu doar trei puncte procentuale.

– Mitt Romney încearcă să deturneze atenţia de la problema avortului

În acest context, Obama stabileşte în mod regulat o legătură directă între bunăstarea economică a femeilor şi reforma sa cu valoare de „far” a sistemului de sănătate, calul de bătaie al republicanilor.

Echipa sa de campanie a dat vinerea trecută publicităţii un clip video destinat femeilor tinere care votează pentru prima dată, în care Lena Dunham, creatoarea serialului de televiziune „Girls”, difuzat de către HBO, îl compară pe preşedinte cu bărbatul ideal „care le înţelege şi are grijă de femei”. „Prima dată nu trebuie să fie cu oricine”, afirmă ea aluziv.

Din contră, Romney s-a angajat făţiş să destructureze „Obamacare” în cazul în care va fi ales şi să pună capăt finanţării publice a unor măsuri de planning familial. După ce a apărat mult timp argumentele conservatorilor sociali, candidatul republican încearcă acum, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, să deturneze atenţia de la problema avortului.

Într-un spot de televiziune difuzat recent, o naratoare explică, astfel, că Romney susţine avortul în caz de viol sau incest. Dar ea afirmă totodată că este „mai preocupată de problema datoriei ţării, cu care se vor confrunta copiii” americanilor.

Mitt Romney nu a fost ajutat de afirmaţiile candidatului republican la Senat în statul Indiana (nord) Richard Mourdock, care a suscitat o controversă, marţea trecută, prin reiterarea opoziţiei sale faţă de avort, inclusiv în caz de avort şi incest, din motive care ţin de religie. Deşi s-a delimitat de aceste afirmaţii, Romney nu şi-a retras, totuşi, susţinerea faţă de candidatura lui Mourdock.

„Este foarte îngrijorător”, subliniază Courtney Kelly, în vârstă de 24 de ani, o alegătoare indecisă din Nevada (vest).

Michael Dimock, de la Institutul Pew, notează că în pofida faptului că unele alegătoare conservatoare continuă să aibă îndoieli cu privire la cei doi candidaţi, decizia pe care o pot lua la 6 noiembrie ar putea să fie motivată de alte probleme non-economice, „aflate mai în subsolul listei” problemelor abordate în campania pentru alegerile prezidenţiale.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte