Fenechiu despre salariul şefului CFR Marfă: Un salariu de 9.000 de euro este unul corect

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susţine că salariul directorului de la CFR Marfă, de aproximativ 9.000 de euro, este unul corect şi că trebuie să se termine cu "populismele astea", motivând că dacă nu dai salarii bune, nu poţi obţine performanţă, transmite Mediafax.
Filip Stan
02 iun. 2013, 16:42
Fenechiu despre salariul şefului CFR Marfă: Un salariu de 9.000 de euro este unul corect

Relu Fenechiu a declarat, într-o conferinţă de presă, susţinută la Iaşi, că în trei luni, noul director general al CFR Marfă a reuşit să încheie contracte în valoare de 90 de milioane de lei, considerând că salariul acestuia, de aproximativ 9.000 de euro pe lună, este corect.

„E posibil ca salariul să fie foarte mare pentru un director şi mic pentru un alt director, de la aceeaşi instituţie. Depinde ce face acel om acolo. Nu vreau să vă dau exemplul de la CFR Infrastructură, pentru că actualul director abia săptămâna trecută şi-a negociat salariul. Însă directorul de la CFR Marfă, de când a venit, a reuşit să aducă contracte de 90 milioane de lei, în trei luni. Pentru un astfel de om, comparându-l cu cel de dinainte, care în decurs de patru ani nu a reuşit să aducă măcar un contract pentru CFR, eu consider că salariul de 9.000 de euro este corect”, a afirmat Relu Fenechiu.

Ministrul Transporturilor a precizat că „degeaba” se umblă cu „populismele astea”, în sensul de a le da acestor oameni „3.000 de lei pe lună, că un medic are doar 2.000”.

„Suntem obligaţi să dăm salarii bune, altfel niciodată nu vom avea performanţă”, a spus Fenechiu.

El a adăugat că salariul nu este o unitate despre care să spui că e mare sau mică.

„E nevoie de salarii mari pentru a aduce oameni competenţi. Chiar cred că la unităţile din autoritatea Ministerului Transporturilor, la ora actuală, cea mai mare parte sunt oameni competenţi. Important este să nu vină pe salarii de 8-9.000 de euro pe lună nişte politruci. Când mă refer la politruci, nu mă refer neapărat la oameni angajaţi politic, ci la oameni care vin din politică şi care nu au nici o legătură cu managementul”, a mai afirmat Relu Fenechiu.

Guvernul a transmis miercuri un tabel în care în dreptul managerilor din companiile de stat sunt prezentate, fără explicaţii suplimentare, ci doar cu precizarea că este lista indemnizaţiilor la care făcuse referire premierul Ponta la începutul şedinţei de guvern, indemnizaţii lunare cuprinse între 11.250 lei şi 66.642 lei, iar pentru membrii consiliilor de administraţie sunt indicate indemnizaţii între 132 lei şi 33.000 lei, cu mari alocaţii la Transgaz, Imprimerie, CN Uraniu, CE Oltenia, Electrica, Cuprumin, Romatsa, Tarom, CFR.

Potrrivit datelor prezentate, cel mai mare nivel lunar al indemnizaţiei de manager este prezentat la CN Căi Ferate CFR SA, de 14.583 euro, şi la Poşta Română, de aproximativ 14.280 euro.

Mai sunt prezentate indemnizaţii de manager de peste 11.000 euro în cazul Electrica, la circa 10.000 euro la Nuclearelectrica, Cuprumin, Tarom şi Romatsa, la 9.500 euro în cazul CFR Marfă şi 9.100 euro pentru CFR Călători, la peste 8.500 euro în cazul CN Imprimeria Română sau Electrrica Furnizare şi la peste 7.500 euro în cazul Administraţei Porturilor Maritime Constanţa.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care vor avea 3 luni de neuitat. Începe o perioadă în care visele devin realitate
Capital.ro
Permisul internațional de conducere. Șoferii trebuie să-l prezinte pentru a putea conduce legal
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai mare viscol din toate timpurile. Nămeți de peste 15 metri, 400 sute de morți
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
kanald.ro
Tragedie la ISU Prahova! Un pompier și-a pierdut viața după o explozie în timpul unei intervenții
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Văru’ Săndel, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană. Care au fost ultimele cuvinte ale
MediaFlux
Pensii tăiate începând cu luna aprilie? Anunțul Guvernului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari