Fenechiu, despre scandalul privind CFR Marfă: Ca ministru, am făcut tot posibiliul pentru eliminarea corupţiei

Relu Fenechiu a aflat, joi, că va executa o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, după ce a fost condamnat definitiv în dosarul Transformatorul. El a vorbit, însă, despre scandalul de corupţie legat de CFR Marfă, în care a fost arestat preventiv omul de afaceri Gruia Stoica, cel care a şi dorit să cumpere pachetul majoritar de acţiuni al companiei prin Grup Feroviar Român.
Romania TV
30 ian. 2014, 15:58
Fenechiu, despre scandalul privind CFR Marfă: Ca ministru, am făcut tot posibiliul pentru eliminarea corupţiei

Relu Fenechiu susţine că din momentul în care a ajuns ministru al Transporturilor a făcut tot ce a putut pentru a elimina corupţia şi că rezultatul eforturilor sale a fost faptul că CFR Marfă a câştigat toate licitaţiile la care a participat.

„Eu am avertizat chiar dinainte de a fi ministru asupra faptului că unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfă a ajuns să înregistreze pierderi atât de mari a fost acest gen de corupţie, şi anume înţelegeri dintre conducerile Ministerului şi ale companiei, cu reprezentanţii companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la preţurile ofertate de către CFR Marfă, câştigau licitaţiile împotriva companiei de stat. Când am ajuns în funcţia de ministru, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a văzut prin faptul că, pe perioada mandatului meu, CFR Marfă a câştigat toate licitaţiile la care a participat„, spune Fenechiu într-un comunicat al PNL Iaşi, făcând referire la cazul Gruia Stoica şi licitaţia Complexului Energetic Oltenia.

CITEŞTE ŞI: STENOGRAME: Gruia Stoica se interesa la Doru Boştină dacă Fenechiu sau Găurean aveau influenţă la Transporturi

Fenechiu îşi doreşte ca în cazul directorului CFR Marfă, Dragoş Drăghici, să se constate că nu a putut fi corupt şi îi transmite însănătoşire grabnică, după ce acesta a fost internat în spital ca urmare a unui accident vascular cerebral: „În legătură cu domnul Dragoş Drăghici, în primul rând, vreau să îmi exprim amărăciunea cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit şi îi doresc o însănătoşire cât se poate de rapidă. Sper că domnul Drăghici a rămas acelaşi om integru pe care l-am cunoscut, care, cel puţin în discuţiile cu mine, a fost mereu cel mai mare duşman al acestui tip de afaceri. Am avut încredere deplină în dumnealui şi îmi doresc foarte mult ca, în urma tuturor cercetărilor, să se constate faptul că nu a putut fi corupt”, a afirmat Fenechiu.

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster