Cascada Kinder este una dintre frumuseţile Angliei, numai că în ultima vreme s-a comportat un pic diferit şi a ajuns să fie cunoscută şi de cei care nu ştiau până acum de existenţa ei. Vânturile puternice din Derbyshire s-au năpustit asupra căderii de apă împiedicându-i curgerea, deşi înălţimea cascadei este de 30 de metri.
După cum se poate vedea pe imagini, apa este împinsă până sus, aproape de buza cascadei. Momentul a fost surprins de alpinista Helen Gant. care a remarcat. „Am mai urcat de câteva ori până acolo, dar de departe acesta a fost cel mai spectaculos moment.