Premii de excelenţă au primit joi după-amiază, la această ediţie: romancierul Dumitru Radu Popescu, criticul literar Ion Simuţ, omul „de carte” Vladimir Epstein, directorul Târgului de carte „Gaudeamus”, tânărul critic literar Bogdan Creţu, potrivit Agerpres.
Potrivit Aurei Christi, organizatorii îşi propun să întoarcă atenţia opiniei publice, an de an, spre marile modele ale lumii postdecembriste, care vor fi aduse în prim-plan.
„Vrem să readucem aminte celor care au uitat de marii poeţi români Bacovia, Arghezi, Ion Barbu, Vasile Voiculescu, Ileana Mălăncioiu, şi de cei mai mari prozatori români, de la Hortensia Papadat Bengescu, la Nicolae Breban, D. R. Popescu ori Augustin Buzura”, a spus poeta.
Înmânându-i premiul lui Vladimir Epstein, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional Victor Opaschi a caracterizat gala drept un eveniment încărcat de semnificaţii, care îl obligă să mediteze asupra menirii ministerului pe care îl reprezintă, aceea de a susţine cultura scrisă şi de a proteja patrimoniul.
Opaschi a vorbit despre rolul decisiv al revistelor culturale în dialogul de idei al societăţii, precum şi despre dialogul permanent între creatorii de cultură şi aceia care o susţin.
Organizat de Academia Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Hanul lui Manuc, Asociaţia EuroPress şi revista Contemporanul, evenimentul include colocvii, lecturi publice de poezie, lansări şi expoziţii de carte şi fotografie, recitaluri de jazz, avându-i ca protagonişti, printre alţii, pe Nicolae Breban, Liviu Ioan Stoiciu, Aura Christi, Adrian Christian Kuciuk, Traian T. Coşovei, Lidia Lazu, Maria Urbanovici, Ion Lazu, Nora Iuga, Victoria Milescu, D. R. Popescu, Luiza Barcan, Ion Ianoşi, Dana Duma, Călin Căliman, Mircia Dumitrescu, Garbis Dedeian.
Evenimentele se vor desfăşura la Hanul lui Manuc, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Teatrul Rapsodia, Atelierul Gorduz.Pangratti.