Evenimentul va avea loc în aceleaşi trei cinematografe în care s-a desfăşurat şi în ultimii doi ani: cinema Studio, Muzeul Ţăranului Român – studioul „Horia Bernea”, Sala „Elvira Popescu” – Institutul Francez.
Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF) reprezintă prima mare competiţie de lungmetraje organizată la Bucureşti, începând din anul 2005.
Ca de obicei, festivalul va aduce şi anul acesta în sălile sus-menţionate o selecţie de titluri premiate la evenimente internaţionale de gen de categorie A.
Printre filmele proiectate anul trecut s-au numărat „Shame” (2011), în regia lui Steve McQueen, „Crimele din Snowtown” (2011), de Justin Kurzel, „Submarine” (2010), de Richard Ayoade, şi „Tyrannosaur” (2011), de Paddy Considine.
Păstrând tradiţia, B-EST IFF va prilejui spectatorilor întâlnirea la Bucureşti cu invitaţi speciali din industria cinematografică şi chiar masterclass-uri cu unii dintre aceştia. În ediţiile trecute, au onorat festivalul cu prezenţa, printre alţii, Andrei Konchalovsky, Danis Tanovic, Nikita Mihalkov, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu.