Fetiţa bolnavă de cancer ai cărei părinţi au fost obligaţi de instanţă să o ducă la medic nu poate fi operată

Medicii din Timişoara i-au făcut toate investigaţiile fetiţei de opt ani care este bolnavă de cancer şi ai cărei părinţi au fost obligaţi de instanţă să o ducă la spital şi au decis că în faza în care se află acum, cu o tumoră care a metastazat, nu i se poate face un transplant medular, astfel că aceasta îşi va continua tratamentul de chimioterapie la Iaşi, aproape de casă.
Romania TV
22 dec. 2017, 13:08
Fetiţa bolnavă de cancer ai cărei părinţi au fost obligaţi de instanţă să o ducă la medic nu poate fi operată

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, medicul Mihai Gafencu a declarat vineri pentru News.ro că fetiţa de opt ani din Iaşi are o tumoră care a metastazat şi a invadat totul în jur, astfel că trebuie începută chimioterapia.

„Este o malignitate într-o fază complet depăşită, în timpul care s-a pierdut. Este o tumoră mare, solidă, care se numeşte Nefroblastom şi care a metastazat în organism. Acum nu mai poate fi operată chirurgical. A invadat tot în jur şi trebuie începută chimioterapia. Ne întoarcem la faza iniţială. În niciun caz nu intră în această situaţie posibilitatea unui transplant medular, pentru că nu este indicat în etapa asta”, a declarat medicul Mihai Gafencu.

Potrivit acestuia, medicii din Timişoara au discutat cu părinţii despre riscurile operaţiei şi aceştia au optat să urmeze un tratament de chimioterapie la Iaşi.

„Colegii mei au vorbit cu părinţii, părinţii nu sunt decăzuţi din drepturi cu hotărâre definitivă, li s-a spus despre riscurile operaţiei unei tumori care a invadat în jur inclusiv vase, aşadar ei au optat să nu o opezere şi am înţeles că au optat ca tratamentul de chimioterapie să se facă nu la Timişoara, ci la Iaşi. Probabil s-au gândit că e mai uşor la ei acasă. Nu ştim când, dar probabil copilul va pleca de la noi”, a mai spus Gafencu.

Medicii de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara spun că, în condiţiile în care tumora a metastazat, sansele unei vindecări totale nu mai există.

Fetiţa, care este din localitatea ieşeană Răducăneni, a fost internată la Spitalul de Copii din Timişoara în 12 decembrie, după ce nu mai fusese consultată de un medic din luna iulie, pentru că părinţii au refuzat, pe motiv că i s-ar putea fura organele.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi i-a dat în judecată pe părinţii fetiţei, iar la începutul lunii Judecătoria Răducăneni a emis o ordonanţă preşedinţială prin care îi obligă pe părinţi să continue tratamentul fetiţei diagnosticate cu cancer renal în formă avansată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Vești bune pentru toți românii care au bani în depozite bancare. Se schimbă felul în care țineți banii în bancă în 2025. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul