Fetiţă de 10 ani, spulberată de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani

O fetiţă de 10 ani a decedat, luni, după ce a fost acroşată de un autoturism pe un drum judeţean din localitatea vâlceană Drăgoeşti.
Alina Costache
17 apr. 2023, 17:26
Fetiţă de 10 ani, spulberată de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, copila a fost găsită inconştientă şi, în ciuda eforturilor personalului medical de a o salva, a decedat la scurt timp după producerea accidentului.

Sosit la faţa locului, echipajul a constatat ca este vorba de o fetiţă de 10 ani în stop cardio respirator. S-au executat manevre de resuscitare, dar din păcate, la ora 15,05 s-a declarat decesul de către medicul de la ambulanţă„, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, potrivit Agerpres.

Citeste si Peste 150 de suflete salvate de Maica Ecaterina. Povestea emoționantă a fostei gimnaste de performanță care își dedică viața copiilor părăsiți

Fetiţă de 10 ani, ucisă de un autoturism care a acroşat-o în timp ce aceasta se deplasa pe carosabil

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea au precizat că fetiţa se deplasa pe partea carosabilă când a fost lovită de autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani.

Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat de 21 ani, din localitatea Olanu, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 678, în localitatea Drăgoeşti, ar fi acroşat o minoră de 10 ani, din localitate, care se deplasa pe partea carosabila. (…) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, au declarat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeste si Ce descoperit o femeie din București în pasca de la supermarket. Revoltată, aceasta vrea să facă plângere la ANPC

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ponturi pentru desfundat scurgeri. Cum scapi de o mare problemă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri