Disponibilizările vor avea loc la fabrica de la Tychy şi la departamentul de vânzări, a anunţat Fiat într-un comunicat.
Producţia Fiat din Polonia a fost redusă în acest an la 350.000 de automobile şi va scădea anul viitor sub 300.000 de unităţi. În 2009, fabrica de la Tychy a produs 600.000 de maşini pentru Fiat.
Directorul general al concernului italian, Sergio Marchionne, anticipează că piaţa auto europeană nu va reveni pe creştere până în 2014. Compania de cercetare IHS Automotive estimează că aproximativ 26% din capacitatea de producţie auto din Europa reprezintă surplus faţă de cerere.
Fabrica Fiat din Polonia produce modelele Lancia Ypsilon, Fiat 500 şi versiuni mai vechi ale Fiat Panda şi Ford Ka. Uzina va suspenda producţia modelului Panda în următoarele luni, potrivit Fiat.
Producţia Ford nu va fi afectată de măsurile luate de Fiat şi va continua conform cu cererea, a precizat compania americană.
Fiat a mutat anul trecut producţia noului model Panda din Polonia în Italia. Grupul a precizat că nu are în plan noi disponibilizări în Italia, unde a închis anul trecut fabrica din Sicilia.
Producătorul italian de automobile anticipează că primul an fără pierderi în Europa va fi 2015, în cel mai bun caz, această ţintă urmând să fie atinsă datorită vânzărilor mai mari de automobile mai scumpe, produse în Italia.