Colonelul Gaddafi „a fost grav rănit de avioanele cele mai moderne ale NATO, care i-au interceptat şi neutralizat vehiculul, a fost capturat încă în viaţă şi asasinat de cei pe care această organizaţie i-a înarmat”, a declarat Fidel Castro într-una dintre „reflecţiile” pe care le publică frecvent în presa oficială cubaneză.
„Cadavrul său a fost expus ca un trofeu de război, un comportament care încalcă principiile cele mai elementare ale preceptelor islamului şi altor credinţe religioase din lume”, continuă părintele Revoluţiei cubaneze, în vârstă de 85 de ani, care a cedat puterea fratelui său Raul, în 2006, din motive de sănătate.
În articolul său intitulat „Rolul genocidar al NATO”, Fidel Castro afirmă că Alianţa Nord-Atlantică a devenit „instrumentul de reprimare cel mai perfid pe care l-a cunoscut istoria umanităţii”.
NATO şi-a „asumat acest rol imediat ce fosta URSS, care a servit ca pretext pentru crearea sa, a încetat să existe”, iar „obiectivele sale criminale au fost dezvăluite în Serbia” în 1999, când „ţările din această organizaţie funestă şi-au trimis trupele să îi susţină pe secesioniştii kosovari”, apreciază Fidel Castro.
În „reflecţii” precedente, Fidel Castro a avertizat, încă din februarie, că NATO va interveni în Libia, cu scopul apărării intereselor sale petroliere.