Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, cea de-a doua zi a reuniunii miniştrilor aliaţi ai apărării a fost dedicată palierului operaţional, incluzând o sesiune a Consiliului Nord-Atlantic în formatul statelor contributoare la misiunea NATO Resolute Support / RSM din Afganistan, o reuniune a Coaliţiei Globale împotriva DAESH, organizată de către secretarul american al apărării James Mattis, precum şi o reuniune a statelor contributoare la Comandamentul regional pentru instruire, consiliere şi asistenţă din zona de nord a Afganistanului (TAAC-North), în organizarea Germaniei.
În cadrul sesiunii în formatul Resolute Support s-a discutat despre evoluţia situaţiei de securitate din Afganistan şi despre contribuţiile aliaţilor la RSM, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, spunând că România îşi va respecta toate responsabilităţile asumate la nivel aliat, iar militarii români vor participa şi anul viitor la misiunile din Afganistan.
„În ceea ce priveşte misiunea NATO din Afganistan, am subliniat rolul important al României ca un contributor semnificativ cu trupe la RSM, precum şi menţinerea angajamentului pe linia asigurării suportului necesar autorităţilor de la Kabul în planul stabilizării şi dezvoltării profilului şi capacităţii Forţelor Naţionale de Securitate şi Apărare ale Afganistanului. Totodată, am menţionat că militarii români vor fi prezenţi, alături de aliaţii noştri, în Afganistan şi în anul 2018, respectând toate responsabilităţile asumate la nivel aliat”, a afirmat ministrul Mihai Fifor.