Fiica lui Adrian Păunescu, Ana Maria. Transformare INCREDIBILĂ, este de nerecunoscut FOTO

„E greu să fii orfan. E greu sa stii ca tata nu mai vine acasa”, isi incheia Ana Maria un editorial, imediat dupa moartea parintelui ei, scrie cancan.ro. Pentru fiica cea mica a lui Adrian Paunescu, tatal a fost un reper esential in viata, care s-a pierdut, in 2010. De-atunci nimic nu a mai fost la fel pentru mezina, desi fratele vitreg, Andrei, si mama ei, au incercat sa o scoata din starea din care nu pare sa mai iasa.

Citeşte şi SCANDALUL pe averea lui Adrian Păunescu, un nou episod. Cine plăteşte facturile la cele şase case?

Fiica marelui scriitor a fost surprinsa recent, la un eveniment venit sa marcheze memoria tatalui ei, deprimata, cu fruntea numai in pamant, un moment care a facut-o sa retraiasca momente grele.

Citeşte şi Adrian Păunescu a vrut să se sinucidă de două ori

Alte articole

Mesajul pe care regretatul poet Adrian Păunescu și l-a dorit pe cruce. Dorința acestuia a fost literă de lege pentru familie: „E nedrept să nu se pună toate faptele bune”

Andrei Păunescu și Ana-Maria Păunescu, dezvăluiri emoționante la 13 ani de la moartea poetului Adrian Păunescu: „Eram obișnuiți ca el să facă imposibilul”/”La ce chin m-a putut supune când mi-a dictat ‘Scrisoare urmașilor mei’. El îmi dicta, eu plângeam”

Aparitia fetei este acum de-a dreptul socanta, si nu doar din cauza atitudinii, ci si a infatisarii. Ana Maria a ajuns de nerecunoscut dupa ce a slabit incredibil de mult. Toti o stiau ca mosteneste structura robusta a tatalui, insa silueta ei a ajuns aproape silfida. Fara vlaga, atunci cand iese in public – foarte rar, ce-i drept – ea se sprijina de pereti pentru ca nu mai are deloc vlaga.

„Regretabila povara” este poemul in care Adrian Paunescu a asternut o oda care ei ii inclesteaza toate simturile, gandindu-se la tatal ei.

„Cine are parinti, pe pamant nu in gand
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parinti
(…)Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva (…)