Potrivit avocatului, familia inculpatului a fost foarte surprinsă de ceea ce a fost capabil Gheorghe Dincă.
Citeşte şi Dezvăluiri ŞOCANTE din anchetă. Monstrul din Caracal ar fi omorât cinci fete
„Și familia a fost profund surprinsă de ce s-a întâmplat și de acuzațiile care se aduc soțului, respectiv tatălui lor. Își exprimă regretul pentru ceea ce s-a întâmplat și mi-au spus să transmit și părinților acestor fete că sunt alături de ei și de drama pe care o trăiesc în acest moment. Au spus că se detașează de faptele pe care le-a comis acest om. Mie mi-au spus că nu li s-a părut să fi avut în ultimul timp vreun comportament ciudat. Comunicau foarte bine, vorbeau la telefon”, a adăugat Bogdan Alexandru.
„Fiica dânsului mi-a spus că a fost un tată foarte muncitor, toată viața a muncit și că și-a dorit să-și educe copiii. A fost geamgiu 12 ani, a fost mecanic auto 10 ani, a fost muncitor în construcții în Italia din 2002 până în 2007. El și-a dus toată familia în Italia și le-a asigurat locuri de muncă acolo. A avut un accident de muncă în Italia. În timp ce descărca cărămizi dintr-o mașină a căzut și a avut o fractură la picioare și a dus la o intervenție chirurgicală. Din acel moment nu a mai putut să lucreze în construcții. Apoi a mers în Italia din 2007 în fiecare an la copii, în vizită. Din 2007 până în 2019 a locuit în Caracal și a desfășurat activități de mecanic, dezmembrări”, a mai spus avocatul.