Fiicele şi fostele soţii ale lui Dinu Patriciu, obligate să plătească peste 140 de milioane de dolari către stat

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca Ana și Maria Patriciu, fiicele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele soții ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să plătească statului român peste 58 de milioane de dolari, la care se adaugă dobânda de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol.
Alina Costache
28 dec. 2021, 13:49
Fiicele şi fostele soţii ale lui Dinu Patriciu, obligate să plătească peste 140 de milioane de dolari către stat

Hotărârea instanţei în dosarul care le vizează pe fiicele şi fostele soţii ale lui Dinu Patriciu a fost pronunţată, vineri, 24 decembrie, şi nu este una definitivă. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

”Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) a sumei de 58.521.056 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 05.01.2001 şi până la data plăţii.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.12.2021”, a fost decizia Curţii de Apel Bucureşti, conform Antena3.

Citeşte şi: Imaginea modestiei! Fiul vitreg al lui Dinu Patriciu duce o viaţă normală, deşi învârte milioane de euro. VIDEO

Fiicele şi fostele soţii ale lui Dinu Patriciu, vizate într-un dosar controversat. Ministerul Finanţelor cere prejudiciul în dosarul Rompetrol

În mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză statului român. Astfel, instanţa le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I. La Curtea de Apel Bucureşti însă, în iunie 2019, magistraţii au decis rejudecarea cazului, notează sursa citată.

Văduva milionarului Dinu Patriciu şi cele două fiice ale acestuia au fost date în judecată în martie 2015 de către Ministerul de Finanţe, după ce instanţa a hotărât ca statul să se îndrepte separat, pe cale civilă, împotriva moştenitorilor. La acea vreme, instanţa a decis că prejudiciul din acest dosar este de 85 de milioane de dolari.

De asemenea, cele trei moştenitoare ar fi trebuit să achite şi datoriile către creditori, după ce mai multe bănci au obţinut în instanţă executarea silită a lui Dinu Patriciu.

Potrivit testamentului lăsat de Dinu Patriciu, fetele magnatului au primit 82,5% din totalul averii de 3,3 milarde de dolari, în timp ce nevasta lui a fost dezmoştenită.

Citeşte şi: Trucul pe care trebuie să îl știe orice gospodină. Cum poți curăța argintul, inoxul și cuprul cu doar un singur ingredient. Lucrurile tale vor arăta ca noi!

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Noi reguli pentru folosirea voucherelor de vacanță 2025. Ce trebuie să facă bugetarii ca să primească banii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Salvează-ți grădina. Metoda prin care scapi de rozătoare
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți