Fiii fostului rector al Universităţii Oradea, trimişi în judecată în dosarul diplomelor false

Teodor Traian Maghiar şi Marius Adrian Maghiar, fiii fostului rector al Universităţii din Oradea Teodor Maghiar, au fost trimişi în judecată în dosarul privind diplomele de licenţă false eliberate unor cetăţeni italieni care nu au fost înmatriculaţi şi nu au urmat cursuri la această instituţie.
Romania TV
27 nov. 2012, 10:32
Fiii fostului rector al Universităţii Oradea, trimişi în judecată în dosarul diplomelor false

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au trimis în judecată pe Teodor Traian Maghiar, fost rector al Universităţii din Oradea şi fost decan al Facultăţii de Medicină în perioada 1994 – 2007, pentru 33 de fapte de fals intelectual.

Totodată, Marius Adrian Maghiar, fost decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii din Oradea în perioada 2004 – 2007, va fi judecat în acelaşi dosar pentru şapte fapte de fals intelectual, se arată într-un comunicat de presă de marţi al Parchetului instanţei supreme.

Procurorii au dispus încetarea urmăririi penale faţă de Teodor Maghiar, care a fost cercetat pentru 76 de fapte de fals intelectual, întrucât acesta a decedat în 28 septembrie.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei de către procurori, Teodor Traian Maghiar, în calitate de rector al Universităţii din Oradea, respectiv decan al Facultăţii de Medicină, funcţii deţinute în perioada 1994 – 2007, a semnat şi eliberat 11 diplome de licenţă, 17 diplome de studii aprofundate, trei certificate de absolvire a studiilor postuniversitare de perfecţionare şi două diplome de conferire a titlului de „doctor în osteopatie” pe numele unor cetăţeni străini, atestând în fals că aceştia ar fi urmat şi absolvit, în condiţiile legii, studii universitare sau postuniversitare organizate la instituţia de învăţământ superior pentru anumite domenii şi specializări, deşi nu au frecventat cursurile organizate şi nici nu au susţinut examenele de licenţă sau colocviile la sediul acestei universităţi, ori nu au fost înmatriculaţi la universitate.

De asemenea, procurorii îl acuză pe Marius Adrian Maghiar că, în calitate de decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii din Oradea, funcţie deţinută în perioada 2004 – 2007, a semnat şi eliberat şase diplome de licenţă pe numele unor cetăţeni italieni, atestând în fals că aceştia ar fi urmat şi absolvit studii universitare pentru specializarea stomatologie, deşi aceştia nu au frecventat cursuri organizate la această instituţie de învăţământ sau nu au fost înmatriculaţi la universitate.

Teodor Maghiar, în calitate de rector al Universităţii din Oradea, funcţie deţinută în perioada 1994 – 2007, a semnat şi eliberat 40 de diplome de licenţă, 24 de diplome de studii aprofundate, 11certificate de absolvire studii postuniversitare de perfecţionare şi o diplomă de doctor în management, pe numele unor cetăţeni italieni, atestând în fals că aceştia ar fi urmat şi absolvit studii universitare sau postuniversitare organizate pentru anumite domenii şi specializări, deşi aceştia nu au frecventat cursuri organizate la această instituţie de învăţământ şi nici nu au susţinut examenele de licenţă sau colocviile la sediul acestei universităţi, ori nu au fost înmatriculaţi la universitate, au notat procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Cauza a fost preluată de Parchetul instanţei supreme, prin rezoluţie a procurorului general, având în vedere complexitatea acesteia.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Oradea, instanţă care urmează să dispună măsura complementară a anulării tuturor diplomelor de licenţă, certificatelor de absolvire, diplomelor de studii aprofundate, precum şi a actelor prin care s-au conferit unor persoane titluri ştiinţifice sau academice semnate sau eliberate de către cei trei inculpaţi, a precizat sursa citată.

În 2008, Teodor Maghiar a fost trimis în judecată de către DNA, pentru fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, sub acuzaţia că în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2004 a falsificat cifra de şcolarizare a universităţii cu scopul ca instituţia să primească bugete mai mari decât cele cuvenite în baza numărului real de studenţi şi masteranzi şcolarizaţi la forma de învăţământ fără taxă.

În octombrie 2010, Maghiar a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la opt ani de închisoare, magistraţii menţinând, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat, şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra averii sale, la solicitarea DNA.

Ulterior, în decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a decis reducerea pedepsei la cinci ani de închisoare, ridicând totodată şi sechestrul asigurător. Dosarul era în dezbaterea instanţei supreme, în faza recursului, la data la care Teodor Maghiar a decedat, instanţa urmând să constate încetarea cauzei.

La jumătatea lunii noiembrie 2008, Ministerul Educaţiei anunţa că face controale în toate cele 13 instituţii de învăţământ superior cu profil medical, de stat şi private, verificările vizând înmatricularea, mobilitatea şi transferul studenţilor străini în România.

Printre cele 13 universităţi verificate s-a aflat şi Universitatea Oradea, iar investigaţia a repus pe tapet şi vechiul scandal legat de eliberarea de diplome de studii aprofundate aferente unor discipline care nici măcar nu există în România. Eliberarea acelor diplome a fost semnalată de fostul decan Mircea Ifrim, intrat în conflict cu familia Maghiar după îndepărtarea sa de la conducerea facultăţii.

În urma informaţiilor privind nereguli la unele facultăţi de medicină, legate de presupusa eliberare a unor diplome de licenţă fictive pentru cetăţeni italieni, Adrian Maghiar a demisionat din funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea.

Adrian Maghiar a renunţat la funcţie în 17 noiembrie 2008, problema privind eliberarea unor diplome false pe numele mai multor cetăţeni italieni fiind readusă în atenţie de fostul decan Mircea Ifrim, prin declaraţiile făcute unui post de televiziune, potrivit cărora „Facultatea de Medicină din Oradea a trimis în Italia criminali cu diplomă”.

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă