Filip Vujanovici, actualul preşedinte al Muntenegrului, a fost reales în funcţie în urma scrutinului desfăşurat duminică, anunţă Comisia Electorală, informează AFP citată de Mediafax.
Potrivit rezultatelor oficiale anunţate de Comisia Electorală, Filip Vujanovici a obţinut 52,21% din voturi, iar adversarul său, Miodrag Lekici, 48,79%.
Scorul a fost strâns între preşedintele reales şi contracandidatul său, Lekici, care a cerut NATO să îşi ceară scuze pentru bombardamentele din 1999, când ţara făcea încă parte din fosta Iugoslavie condusă de Serbia.
Actualele alegeri din Muntenegru sunt considerate ca fiind un test pentru coaliţia de guvernământ, iar Vujanovici este un susţinător înfocat al integrării Muntenegrului în NATO şi în Uniunea Europeană, după ce ţara şi-a căpătat independenţa în 2006.