Cristian Boureanu nu a scăpat de probleme chiar daca a luat pedeapsă cu suspendare în prima instanţă, în dosarul scandalului cu poliţia. Înainte să dea verdictul, judecătoarele vor să vadă în sal[ filmul întregului scandal, inclusiv momentele în care Boureanu ar fi lovit un poliţist şi ar fi încasat un pumn în plină figură.
Cristian Boureanu susţine că el ar fi victima şi nu agresorul, în scandalul de acum doi ani, când maşina în care el era pasager, a fost oprită de agenţi în trafic. Fostul parlamentar a coborât atunci din maşină şi a avut o altercaţie cu poliţiştii.
În prima instanţă, Boureanu a primit doi ani şi două luni cu suspendare. Acum, la apel, pentru a scăpa de de condamnare, i-a provocat pe poliţiştii cu care s-a certat să dea din nou declaraţii. Agentul cu care a avut confruntarea cea mai violentă îl contrazice şi spune că fostul parlamentar era băut şi ar fi fost agresiv nu doar verbal, ci şi fizic.
„La un moment dat, având mâinile la spate, m-a lovit cu genunchiul în zona intimă. Asta după ce i-a cerut iubitei sale să ne filmeze. I-a spus: Filmează-l pe fraier”, a declarat agentul.