Proiect CNA: Filmele erotice, horror şi de o violenţă extremă, difuzate la TV numai de la 01.00

Filmele erotice, horror, de o violenţă extremă şi programele sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 01.00 (faţă de ora 24.00 în prezent) până la ora 06.00, potrivit unei prevederi dintr-un proiect de Decizie, adoptată marţi de CNA.
Romania TV
26 feb. 2013, 15:10
Proiect CNA: Filmele erotice, horror şi de o violenţă extremă, difuzate la TV numai de la 01.00

Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de marţi. Unele dintre prevederile proiectului au fost deja adoptate de membrii CNA în momentul difuzării acestei ştiri.

Potrivit proiectului de Decizie, „programele «18» se difuzează numai în intervalul orar 01.00 – 06.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 18 de culoare albă”.

În prezent, legislaţia audiovizualului prevede că „programele «18» se difuzează numai în intervalul orar 24.00 – 06.00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 18 de culoare albă”.

Programele „18” sunt „programe interzise minorilor, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii şi în ţările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani, filme horror, erotice, de o violenţă extremă, programe sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase”, conform Codului audiovizualului, aflat în vigoare.

Totodată, membrii CNA au adoptat, marţi, o prevedere din proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizual, potrivit căreia „nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 24.00 producţii care prezintă: violenţă extremă, fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen; persoane în ipostaze degradante; lupte libere nereglementate de federaţii sportive naţionale şi internaţionale”.

În prezent, legislaţia audiovizualului prevede că astfel de imagini nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Pe de altă parte, membrii CNA au adoptat o prevedere din proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizual potrivit căreia „programele «18+» nu pot fi difuzate de către furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României”.

Conform legislaţiei audiovizualului „programe 18+” sunt „programe interzise minorilor, filme şi emisiuni pornografice al căror scop principal este prezentarea în detaliu a actului sexual, a modalităţilor de satisfacere a dorinţelor sexuale sau programe în care se prezintă un act sexual real, indiferent de modalitatea de filmare”.

„Serviciile de programe 18+ ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene pot fi incluse în oferta distribuitorilor de servicii dacă se respectă următoarele condiţii: criptat şi în cadrul unor pachete opţionale speciale dedicate adulţilor disponibile numai în intervalul orar 01.00 – 05.00, în cazul retransmisiei analogice; criptat şi restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental, în cazul retransmisiei digitale”, se spune în proiectul de Decizie.

Documentul mai prevede că aceste servicii pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii.

De asemenea, proiectul prevede că pachetele de servicii care includ programe „18+” nu pot fi comercializate în condiţii mai avantajoase decât în care sunt comercializate pachetele de servicii care nu conţin astfel de programe.

Proiectul de Decizie prevede şi faptul că sistemul de control parental trebuie să asigure restricţionarea accesului la programele „18+”, astfel: accesul să fie posibil numai în baza unui cod personal special dedicat restricţionării acestor programe, format din cel puţin 4 cifre; cifrele nu trebuie să fie vizibile pe ecran în momentul tastării; la prima punere în funcţiune a decodorului accesul la programele 18+ trebuie să fie iniţial blcat; accesul să fie reblocat în orice situaţie în care se modifică contextul vizionării, cum ar fi schimbarea programului, trecerea sistemului de recpţie în stare de veghe, schimbarea decodorului sau a cartelei de acces, după realimentarea cu tensiune. După trei încercări succesive nereuşite de a accesa programul 18+, sistemul de control parental să fie blocat; deblocarea sistemului de control parental să fie posibilă în baza unui cod de acces de rezervă.

Membrii CNA au finalizat discutarea proiectului de Decizie de modificare şi completare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizualului, fără a-l fi aprobat în integralitatea sa. Discuţiile urmează să fie reluate cel mai probabil în şedinţa de joi a CNA.

După ce va vota în integralitatea sa proiectul de Decizie, acesta va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, după cum a declarat, pentru jurnaliştii aflaţi la şedinţa de marţi a CNA, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului.

Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta