La poalele munților Făgăraș, mărginită de dealuri străpunse de ape, tihnește prima Capitală a Ţării Românești. Despre Curtea de Argeș s-au scris multe pagini păstrate de-a lungul timpurilor. În afară de istoria consemnată și cunoscută celor interesați de trecut, zidurile cetății ascund taine despre care numai localnicii știu mai multe.
În inima orașului pomenit încă de pe vremea vechilor daci, se înalță astăzi o binecunoscută mânăstire cu turnuri dantelate. Mânăstirea Curtea de Argeș stăpânește impozantă întreaga așezare. Dacă vrei însă să afli mai multe dincolo de legenda meșterului ce și-a transformat consoarta în jerftă pe altarul Creației, e bine să pătrunzi acolo unde liniștea e mai mare.
Efectele RUGĂCIUNII, explicate de un laureat Nobel
Poate nu întâmplător, copiii sunt atrași într-un mod special de catedrala înălțată de Neagoe Basarab. Aici se odihnește de câteva secole, printre morminte de regi și regine, o copilă pentru care istoricii și oamenii bisericii au consumat file întregi și multă cerneală. Strădania lor e justificată, atât timp cât fetița adormită a reușit de mai multe ori să întoarcă soarta nefericilor condamnați la suferință. Mucenița Filofteia, alintată de credincioși și Sfântulița, a reușit să-i ridice pe cei căzuți, să-i facă să vadă pe cei orbi și le-a dat bucuria câtorva zile de viață în plus celor pentru care moartea devenise singura certitudine.
Legenda spune ca la doar 12 ani, după ce viața mamei sale fusese curmată de o grea suferință, copila a ajuns în grija tatalui și a mamei vitrege. Pentru că avea un suflet bun, fetița împărțea adeasea merinde și haine săracilor. Milostenia ei a fost însă crunt pedepsită. Copila a plătit cu viața. Cel care i-a semnat sfârșitul a fost chiar tatăl ei. Povestea a adus multe lacrimi iar rugăciunile celor care au poposit la căpătâiul fetei au fost ascultate. Așa au apărut minunile.
Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au ajuns la Curtea de Argeș în timpul domniei lui Radu Vodă. Drumul ei către Țara Românească este încă învăluit în taină. Unii spun ca Sfânta a pornit de la Vidin, alții susțin că osemintele au fost aduse de la cetatea bulgărească Târnovo.
Toate amănuntele istorice capătă mai puțină importanță atunci când ochiul curios și poate necredincios al privitorului descoperă lumina care poposește pe fața celor care se roagă lângă catafalcul aurit al fetei. Unii vorbesc despre energia specială pe care o resimt atunci când se apropie de racla cu oasele sfinte.
Alții traduc diferit legenda și simbolul pe care îl poartă copila. Până la urmă cine poate fi un mai bun mesager al unei rugi către Providență dacă nu sufletul pur al unui copil. Mai mult, un copil ucis de propriul părinte. Poate că drumeții doritori de mântuire care vor poposi în această săptămână sfântă la căpătâiul Filofteiei vor cugeta un moment în plus la însemnătatea legendei purtate peste veacuri . Poate ca unii dintre ei vor înțelege taina și întorcându-și ochii de la icoane vor regăsi în privirea copilui credința și menirea de a fi.
În mult mai puține cuvinte, cea mai simplă formă a dumnezeirii se regăsește totuși numai în iubire.