Mai multe echipaje de poliție verifică toate autoturismele care circulă dinspre București spre Constanța, pe A2.
Filtre sunt la intrarea pe Autostrada Soarelui, la intrarea pe vechiul drum spre mare, pe DN1, pe A3 şi pe A1. Toți șoferii sunt opriți și verificați dacă respectă ordonanțele militare, sau dacă au în plan un drum până la mare.
Cei mai mulți dintre cei verificați le-au spus polițiștilor că merg la muncă și că trebuie să se deplaseze pe autostradă pentru a ajunge. Polițiștii sunt așezați în zona strategice astfel încât șoferii să nu poată păcăli filtrele.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Poliţia Română le-a transmis şoferilor că se află pe teren pentru siguranţa tuturor.
„Nu am ieșit la vânătoare și nu avem plan de amenzi. Suntem în teren pentru siguranța tuturor.
O zi liniștită!
#PolițiaRomână”, a tansmis Poliţia Română pe pagina de Facebook.
Peste 36.000 de polițiști, jandarmi și pompieri vor patrula în zonele în care de obicei se adună românii pentru a sărbători 1 mai, a transmis joi purtătorul de cuvânt Monica Dajbog.
„În contextul intensificării discuțiilor în spațiul public despre intenții de a ignora prevederile ordonanțelor militare privind restricțiile de circulație, dorim să vă asigurăm că la nivelul Ministerul Afacerilor Interne au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezență suplimentară a efectivelor de ordine publică la nivelul întregii țări, mai ales în zonele și pe traseele care sunt în mod tradițional aglomerate cu ocazia zilei de 1 și 2 mai.
Aproximativ 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, sprijiniți de lucrători de la alte structuri, precum și de polițiști locali și militari din cadrul MApN vor fi pregătiți să acționeze zilnic pentru protejarea cetățenilor. Una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor care intenționează să efectueze deplasări din alte motive decât cele prevăzute în ordonanțele militare și pot contribui astfel la răspândirea noului coronavirus”, a spus Dajbog, citată de Mediafax.
În toată țara vor fi organizate puncte fixe de verificare și patrule mobile formate din polițiști și jandarmi. Pentru cazurile grave vor fi pregătite să acționeze peste 150 de grupe de intervenție formate din 4 până la 10 lucrători MAI.
În plus, pentru sprijin, în teren se vor afla și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei canine, dar și ale Jandarmeriei călare.
„Efectivele de ordine publică vor avea în atenție traseele de deplasare către regiunile turistice, spațiile de agrement și alte zone în care în perioade de normalitate se organzeză diferite activități în aer liber, picnicuri sau petreceri. Pentru depistarea persoanelor care cu bună știință încalcă restricțiile de circulație, echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian. Polițiștii și jandarmii vor verifica de asemenea respectarea interdicțiilor persoanelor aflate în izolare sau în carantină, patrulând inclusiv în zona spitalelor și a spațiilor de carantină”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al MAI.