Gabriela s-a născut în Franţa, tatăl nu a vrut să o recunoască, iar mama a abandonat-o apoi, la doar două luni, în casa străbunicului fetiţei, din Iaşi. Bătrânul, care are acum 75 de ani, a crescut-o singur din acel moment, iar fetiţa îi spune „tată”.
Micuţa a fost la un pas să ajungă la orfelinat după ce rudele lui Gheorghe Mardari, care se temeau că fetiţa va moşteni bunurile bărbatului, l-au reclamat că e prea bătrân să o îngrijească.
„Am 75 de ani, e adevărat, dar eu n-am luat o pastilă în viaţa mea, ca să zic că sunt bolnav. O duc la şcoală, vin acasă, fac curat, fac mâncare„, a spus bătrânul.
Coşmarul fetiţei şi al străbunicului, care s-au temut că vor fi despărţiţi, s-a terminat acum. Ancheta autorităţilor a arătat că fetiţa, care are 9 ani acum, este foarte bine îngrijită.
„Copilul are evoluţie bună în familia bunicului, a finalizat cu bine cursurile anului şcolar precedent şi îşi petrece vacanţa ca orice copil în comunitatea în care locuieşte. Bunicul face eforturi pentru a-i asigura un trai normal, considerăm noi că în acest moment nu-i lipseşte nimic„, a declarat Angelina Enache, purtător de cuvânt Protecţia Copilului Iaşi.
Autorităţile vor continua să-l monitorizeze pe bătrân.