Chelsea a câştigat Liga Europa. Londonezii au învins-o în prelungiri pe Benfica

Chelsea Londra a devenit prima formaţie din istorie care deţine în acelaşi timp trofeul Ligii Campionilor şi pe cel al Ligii Europa. Englezii au câştigat cu 2-1 meciul cu Benfica, golul victoriei fiind marcat în al treilea minut al prelungirilor, de sârbul Branislav Ivanovic. Benfica pierde a şaptea finală europeană după 1962, semn că blestemul antrenorului Bela Guttman este încă puternic şi după o jumătate de secol.
Daniel Spătaru
15 mai 2013, 14:05
Chelsea a câştigat Liga Europa. Londonezii au învins-o în prelungiri pe Benfica

Chelsea Londra s-a întâlnit joi seara, la Amsterdam, cu istoria fotbalului. A câştigat în premieră Liga Europa şi cum în vitrina londonezilor se afla deja trofeul Ligii Campionilor, câştigat anul trecut, la Munchen, până pe 25 mai, când se va stabili noua regină a Europei la fotbal, Chelsea va deţine ambele trofee. Este un fapt unic în istoria fotbalului, care aduce astfel un plus de unicitate finalei disputate joi seara, la Amsterdam.

În linii mari, Benfica a fost echipa mai bună, mai dinamică, însă Chelsea a avut plusul de experienţă care a ajutat-o să controleze partida în momentele sale cheie. A fost o partidă care ne-a amintit în unele momente de Chelsea care a jucat contra Stelei, pe Stamford Bridge, în optimile de finală ale acestei competiţii, londonezii rămânând siguri pe ei în ciuda asalturilor adversarilor.

Aşa cum nu i-a destabilizat golul marcat de Vlad Chiricheş, pe Stamford Bridge, nu au fost impresionaţi nici de golul egalării pe care Benfica l-a marcat la Amsterdam în minutul 68, din penalty. Anterior Torres deschisese scorul, în minutul 60, avantajul durând doar opt minute.

Rafa Benitez a pregătit cu meticulozitate finalul de meci şi în loc să-şi menajeze elevii pentru eventualele prelungiri i-a trimis în ofensivă. Torres a trimis o torpilă în tranversală, în minutul 88 şi după cinci minute reduta Benficăi avea să se prăbuşească. Mingea trimisă de Juan Matta, din corner, a fost reluată în plasă de fundaşul sârb Branislav Ivanovic, pentru 2-1.

Pentru Benfica este un blestem, care durează de mai bine de 50 de ani. Povestea sa datează din anii ’60, după ce antrenorul ungur Bela Guttmann a reuşit să aducă singurele două trofee de campioană a Europei din vitrina Benficăi Lisabona, cucerite în 1961 şi 1962. După ultimul succes, Guttmann a plecat la rivala FC Porto, dar înainte de a face acest pas, în urma unei divergenţe pe teme financiare cu conducerea clubului din capitala portugheză, tehnicianul a pronunţat faimoasele cuvinte: „Fără mine, clubul nu va mai câştiga nicio finală europeană„. Iar lucrurile s-au întâmplat exact cum a spus el, Benfica pierzând toate cele şapte finale europene pe care le-a disputat ulterior, cinci dintre ele în Cupa Campionilor Europeni, în 1963, 1990 (ambele împotriva celor de la AC Milan), 1965 (Inter Milano), 1968 (Manchester United) şi 1988 (PSV Eindhoven), precum şi două finale de Cupa UEFA, în 1983, în faţa belgienilor de la Anderlecht Bruxelles şi acum, cu Chelsea.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90+5 Finalul partidei.

Min. 90+5 Ocazie incredibilă a Benficăi, Cardozo şutează însă în blocaj!

Min. 90+3 GOOOL Chelsea! Branislav Ivanovic a înscris, după un corner executat de Juan Matta! Benfica – Chelsea 1-2!

Min. 88 Bară transversală Chelsea! Frank Lampard l-a bătut pe Artur, însă mingea s-a dus în bară, aproape de vinclu.

Min. 88 Matic reia cu capul înalt, dar Cech prinde fără emoţii.

Min. 87 Azpilicueta trage pe jos de la aproape 30 de metri, dar portarul Artur reţine mingea.

Min. 85 Corner pentru Chelsea, Cahill trimite cu capul peste transversală.

Min. 82 Ocazie uriaşă a Benficăi! Cardozo are o execuţie foarte bună, dar Cech respinge cu un reflex, de sub bară.

Min. 78 Garay se aruncă cu disperare să-l deposedeze pe Torres, care scăpa singur cu Artur, şi se accidentează. El nu mai poate continua meciul şi este înlocuit cu Jardel. Benfica a epuizat toate schimbările, Chelsea nu a făcut niciuna.

Min. 68 GOOOL Benfica! Cardozo a tranformat lovitura de la 11 metri! Benfica – Chelsea 1-1!

Min. 67 Penalty pentru Benfica, după un henţ al lui Azpilicueta!

Min. 66 Primeles chimbări ale meciului le fac cei de la Benfica. Lima a intrat în locul lui Rodrigo, iar Ola John i-a luat locul lui Melgarejo.

Min. 63 Chelsea prinde curaj. Şut Juan Matta, respinge căpitanul Luisao.

Min. 61 Luisao a primit cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Torres.

Min. 60 GOOOL Chelsea!!! Torres a deschis scorul la Amsterdam, după ce l-a driblat şi pe portarul Artur! Juan Matta l-a lansat excelent pe atacantul spaniol, care l-a driblat pe Luisao şi pe portarul Artur şi a trimis în plasă! Benfica – Chelsea 0-1!

Min. 51 Cardozo a trimis balonul în poarta lui Chelsea, dar golul a fost anulat, pe motiv de ofsaid.

Min. 49 Gaitan şutează din prima, de la 18 metri, dar balonul trece pe lângă poarta lui Cech.

Min. 46 A început repriza secundă.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 45+1 Garay este primul jucător de la Benfica avertizat cu cartonaş galben, pentru un fault asupra lui Oscar.

Min. 42 Oscar Cardozo îşi încearcă din nou şansa, dar şutul său este blocat de Branislav Ivanovic şi este corner pentru Benfica.

Min. 38 Chelsea iroseşte cea mai mare ocazie a meciului! Frank Lampard şutează din marginea careului, dar Artur are o paradă excelentă şi respinge balonul peste poartă, în corner.

Min. 33 Argentinianul Nico Gaitan trimite pe lângă vinclul porţii lui Petr Cech, de la marginea careului de 16 metri.

Min. 32 Benfica beneficiază de o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poartă, dar Oscar Cardozo trimite în zid.

Min. 27 Primul şut pe poartă al lui Chelsea. Oscar a fost cel care a tras, dar portarul Artur a reuşit să respingă.

Min. 24 Chelsea a mai echilibrat disputa şi de câteva minute este mai periculoasă în ofensivă.

Min. 14 Oscar (Chelsea) primeşte primul cartonaş galben al meciului, pentru un fault asupra lui Perez.

Min. 12 Ocazie uriaşă a lui Gaitan! Din poziţie excelentă, în interiorul careului, jucătorul Benficăi trimite peste poartă.

Min. 11 O nouă acţiune a Benficăi. Şutul lui Cardozo este blocat de Branislav Ivanovic, apoi Salvio este blocat şi el, de Ashley Cole.

Min. 6 Benfica a început mai bine şi îi presează pe londonezi în jumătatea proprie de teren.

Min. 2 Jucătorii Benficăi expediază primul şut spre poartă în această finală. Oscar Cardoso a trimis însă pe lângă poarta lui Petr Cech.

Min. 1 A început finala de la Amsterdam.

Componenţa formaţiilor:

Benfica: Artur – André Almeida, Luisao, Garay, Melgajero – Enzo Pérez, Matic, Rodrigo – Gaitan, Cardozo, Salvio. Antrenor: Jorge Jesus

Chelsea: Cech – Azpilicueta, Ivanovic, Cahill, As. Cole – David Luiz, Lampard – Ramires, Mata, Oscar – Torres. Antrenor: Rafael Benitez

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și nu te lasă să te odihnești
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Zelenski şi-a anunţat demisia! Renunţă la postul de preşedinte fără părere de rău. Avertisment pentru NATO
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep va întări poziția României ca lider în producția de gaze din UE
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!