Rafael Nadal, care a câştigat de opt ori în cariera sa turneul de la Roland Garros, nu i-a acordat nicio şansă lui Murray, campionul de anul trecut de la Wimbledon nereuşind nici măcar un break pe parcursul întâlnirii de pe arena ‘Philippe Chatrier’.
Jucătorul iberic, cu 13 titluri de Grand Slam în palmares, a obţinut cu această ocazie a 65-a sa victorie pe zgura de la Paris şi a 34-a consecutivă, singurul eşec al lui Nadal la Roland Garros datând din 2009, când a fost învins în optimile de finală de suedezul Robin Soderling.
În finala programată duminică, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe sârbul Novak Djokovic, numărul 2 mondial, care a dispus în prima semifinală, cu 6-3, 6-3, 3-6, 6-3, de letonul Ernests Gulbis, cap de serie nr.18.
Nadal şi Djokovic s-au întâlnit de 41 de ori până în prezent, spaniolul câştigând 22 de meciuri, în timp ce sârbul a ieşit învingător în 19 partide. Ultimul lor duel a avut loc luna trecută, în finala Mastersului 1000 de la Roma, câştigată de Djokovic cu 4-6, 6-3, 6-3.