Financial Times: Redresarea economiei mondiale după pandemia de coronavirus este fragilă

Potrivit celui mai recent indice Brookings-FT, redresarea economiei globale după pandemia de coronavirus este fragilă şi inegală, multe economii emergente înregistrând probleme grave, relatează Financial Times. 
Romania TV
12 oct. 2020, 04:40
Financial Times: Redresarea economiei mondiale după pandemia de coronavirus este fragilă

Indicele arată că creşterea consemnată de cele mai mari economii din lume este inegală, ceea ce scoate în evidenţă perspectiva precară pe fondul căreia vor avea loc reuniunile FMI şi ale Băncii Mondiale din această săptămână.

În timp ce al doilea val de coronavirus subminează eforturile de revenire la normal şi reduce încrederea companiilor, populaţiilor şi investitorilor, majoritatea ţărilor au un drum lung înainte ca economiile lor să revină la nivelul anterior pandemiei.

„Nu se întrevede o redresare solidă, pe scară largă”, a declarat Eswar Prasad, profesor la Brookings Institution, adăugând că „riscurile unor efecte economice substanţiale şi de durată sunt în creştere”.

Reuniunile FMI şi Băncii Mondiale vor fi organizate virtual în această săptămână.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat săptămâna trecută că redresarea după criza Covid-19 va fi „lungă, neregulată şi nesigură” şi „predispusă la regrese”.

Datele economice la nivel mondial sunt mai slabe ca oricând după 2012, an în care a fost lansat Brookings-FT Tracking Index referitor la redresarea economiei globale.

Acest indice compară indicatorii din economia reală, pieţele financiare şi încrederea cu mediile istorice pentru economia globală şi statele individuale. Indicele arată că redresarea din economiile avansare este departe de a fi finalizată după scăderile istorice înregistrate în primăvară, iar situaţia din economiile emergente este şi mai dificilă.

Citeşte şi  Banca Mondială, previziuni sumbre pentru finanţele României. Deficitul fiscal va ajunge la 9,1% din PIB, până la sfârşitul anului

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Trecerea pe sub masă în Vinerea Mare. Ce semnifică și cum să treci corect pentru a primi binecuvântare
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Veste uriașă despre Schumacher. Imaginea care face furori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Un microbuz s-a scufundat în Dunăre! S-a activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Ce se întâmplă cu facturile la energie după 1 iulie. Anunțul care vizează milioane de români
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren