Firea susţine că în spitalele din Bucureşti sunt suficiente paturi pentru pacienţii COVID-19: E de neacceptat dezinformarea Guvernului

Primarul Gabriela Firea a anunţat, sâmbătă, că în spitalele din Capitală sunt suficiente paturi şi personal medical pentru a fi trataţi pacienţii infectaţi cu COVID-19, ţinând cont că din 45 de secţii ATI, câte există în Bucureşti, doar şase au fost alocate persoanelor cu această afecţiune.
Romania TV
18 iul. 2020, 08:01
Firea susţine că în spitalele din Bucureşti sunt suficiente paturi pentru pacienţii COVID-19: E de neacceptat dezinformarea Guvernului

De asemenea, edilul Capitalei a precizat că, pe perioada pandemiei, pune la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, „care zilnic transmite că nu mai sunt paturi de ATI în spitalele din Bucureşti şi nici ventilatoare mecanice”, 20 din cele 25 de ventilatoare mecanice mobile achiziţionate de municipalitate prin ASSMB.

„Subliniez încă o dată faptul că raportările Ministerului Sănătăţii se referă doar la numărul de paturi normale şi de ATI alocate în martie pentru tratarea infecţiei Covid 19 în spitalele de linia 1, 2 şi suport, adică 6 la număr (Victor Babeş, Matei Balş, Colentina, Marius Nasta, Carol Davila, Maternitatea Bucur) şi nu la toate paturile normale şi de ATI din spitalele bucureştene, în număr de 45!!”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Spitalul Colentina a fost redeschis! Gabriela Firea: Avizul a venit târziu. Internările nu se pot face de mâine”

Edilul Capitalei acuză Guvernul că dezinformează atunci când spune că nu mai sunt locuri la ATI.

„Şi azi, sunt spitale de linia 1 şi 2 care deţin 600-700 de paturi normale şi 50-60 de paturi de ATI care au alocat pentru tratarea Covid 19 doar 200-300 de paturi normale şi câte 20 de paturi de ATI, pe motiv că nu au personal. Dar acestea există fizic. De ce nu se extind aceste secţii cu resursele existente? Şi de ce nu se preocupă imediat (însemnând acum) Ministerul Sănătăţii să transfere medici de ATI de la alte spitale din Bucureşti, pentru a putea răspunde prompt nevoilor pacienţilor? Sau le convine să anunţe la televizor ca au trimis un pacient la Ploieşti, pentru că nu mai erau paturi ATI libere în Bucureşti?!”, a adăugat Firea.

Gabriela Firea: Peste 8.000 de bucureşteni s-au înscris în programul „Testăm pentru Vacanţă”

Primarul Capitalei afirmă că nu există interes, la nivelul autorităţilor naţionale, pentru organizarea judicioasă a resurselor umane şi medicale existente.

„Sunt şi suficiente paturi de spital, de toate categoriile, există şi personal medical foarte bine pregătit! Nu există, în schimb, interes pentru pacienţi, corectitudine în informarea românilor şi, mai ales, organizarea judicioasă a resurselor umane şi medicale existente! Se doreşte intenţionat să fie stare de panică în rândul populaţiei! Să fie haos generalizat! Să-i speriem pe români cu declaraţiile false la televizor, dar să ne facem şi de ras în întreaga Europa! Autorităţile noastre se prezintă în văzul lumii ca fiind neputincioase să lupte cu virusul, având toate instrumentele necesare la dispoziţie, pe banii românilor!”, a mai spus Gabriela Firea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării