Firea: Mă gândesc foarte serios să organizăm un concurs internaţional pentru un management performant la RADET

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat marţi, în cadrul Comandamentului de iarnă convocat la sediul Municipalităţii, că ia în calcul organizarea unui concurs internaţional pentru un management performant la RADET.
Filip Stan
27 feb. 2018, 12:25
Firea: Mă gândesc foarte serios să organizăm un concurs internaţional pentru un management performant la RADET

„Fac un anunţ în premieră. Mă gândesc foarte serios, atât eu, cât şi colegii mei, am discutat şi cu reprezentanţii sindicatului de la RADET, ca în perioada următoare să organizăm un concurs internaţional pentru un management performant la RADET. Nu ne mai permitem să încercăm maniere autohtone care au dat greş până acum. Nu ne mai permitem ceea ce s-a întâmplat în anii trecuţi, peste 20 de ani, în care conducerea acestei regii a fost politizată şi în care, din cauza firmelor căpuşă care s-au îmbogăţit pe seama RADET, noi să avem aceste probleme”, a spus Firea.

Gabriela Firea a mai precizat că în cadrul reţelei de termoficare există zone vulnerabile unde agentul termic nu este la parametrii doriţi.

„Din cauza subfinanţării RADET, în continuare în Bucureşti sunt anumite zone în care apa caldă şi căldura, atunci când este ger, din păcate nu sunt la parametrii doriţi. Încă din prima zi de mandat am garantat, şi am şi început această perioadă de modernizare a conductelor RADET, care sunt foarte îmbătrânite, 40-50 de ani. Timp de 27 de ani nu s-a investit niciun leu în modernizarea acestor conducte ale RADET, de aceea şi sunt avarii, iar când este ger sunt câteva cartiere, în special în sectoarele 2 şi 6, care sunt afectate şi au presiunea scăzută. Nu se pune problema să nu avem gaze, pentru că noi le-am achitat în avans”, a precizat Firea.

Administratorul public al Municipiului Bucureşti, Sorin Chiriţă, a declarat că în cei 27 de ani care au trecut de la Revoluţie „sistemul de termoficare centralizat al Municipiului Bucureşti a fost lăsat în paragină”.

„Nu numai că nu s-au investit bani în reţeaua primară, în special. Dar au dispărut şi două CET-uri. Dezechilibrele pe care le avem astăzi, în capetele de reţea, se datorează şi acestei dispariţii. Două CET-uri: Titan şi Pipera. Efectiv, ele au dispărut. De la preluarea mandatului doamnei primar general am făcut un efort considerabil pentru a îmbunătăţi sistemul”, a spus el.

Chiriţă a confirmat informaţiile apărute în presă, conform cărora ar exista un stoc de ţevi pentru sistemul de termoficare, dar a subliniat că acesta nu poate fi folosit, deoarece nu este inventariat şi expertizat.

„Nu putem să avem evidenţa, pentru că ea a rămas undeva în custodia unor firme care ulterior au intrat în insolvenţă. Nişte firme căpuşă, care nu mai pot fi identificate. Lucrurile acestea vor fi clarificate. Au fost precizate şi de administratorul judiciar, au fost precizate de noi şi în rapoartele Corpului de control. Organele abilitate cu siguranţă vor face lumină în acest subiect. Ceea ce ne-am propus noi şi am realizat până în momentul de faţă a fost menţinerea sistemului în parametri. În ciuda faptului că sistemul a fost proiectat să reziste la minus 18 grade şi mai puţin la fluctuaţii de temperatură, a funcţionat în perioada aceasta fără opriri. Am făcut reviziile, corespunzător, în toată perioada verii şi în iarnă”, a declarat el.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Bani din senin pentru aceste zodii. Efortul va fi minim
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Aproape 40% dintre contractele anulate de Administrația Trump nu economisesc bani
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar