„L-am cunoscut pe Cuzin Toma în februarie 2023. Când a venit la noi la Kooperativa 2.0 să povestim despre proiectul lui, „Film în sat”. Mi-a plăcut pasiunea pe care ne-o transmitea. Și mi-a plăcut proiectul. Așa că am acceptat să ne implicăm”, a scris antreprenorul într-o postare publicată pe Facebook. „Foarte greu mi-a fost să scriu aceste rânduri”, a început Cristian China Birta. Acesta povestește că, deși a fost impresionat de pasiunea și inițiativa lui Cuzin Toma, a acceptat să ofere servicii de promovare, chiar la prețuri mult mai mici decât cele practicate în mod obișnuit, „pe fee-uri mai mici decât de obicei. Mult mai mici”.
Problemele au apărut după emiterea primei facturi, care nu a fost achitată, iar lipsa de reacție a artistului s-a prelungit și în lunile următoare: „Am zis „aia e”, ei sunt cu cultură, de astea, nu le au pe financiare, închidem și noi ochii un pic. Doar că a trecut și a doua lună. Și tot nimic. Și tot așa! Nici Cuzin Toma, nici cei din echipa lui nu ne-au mai răspuns. Nici la mail, nici la telefon, nici la mesaje. Nimic. Zero. Nada!”.
Agenția a decis să oprească colaborarea fără să ia măsuri legale, însă fondatorul ei spune că a făcut publică situația în speranța unei mai mari responsabilități în mediul profesional. „Este important ca astfel de factori nocivi (care nu își onorează obligațiile contractuale) să fie expuși. Îmi asum un risc reputațional. Și îl bag în categoria de costuri necesare”, a mai transmis Cristian China Birta.
Se pare că nu este pentru prima dată când actorul sau organizațiile asociate numelui său sunt acuzați de neplată. Recent, Asociația Cuzin Toma a fost dată în judecată de o companie care deține un complex turistic în județul Gorj, din același motiv, datorii neachitate!