Fişele de lucru pentru religie pot fi comandate direct de la Editura Patriarhiei. Fiecare set costa cinci lei şi patruzeci de bani, iar pe internet au fost postate doar primele trei lecţii. Iată şi motivul.
„Dacă un profesor tipăreşte aceste fişe alb negru, cumva scade valoarea acestor fişe (…) Dacă un copil le descarcă de pe internet color costul este mult mai mare”, a declarat părintele George Jambore.
Elevii de la clasa pregătitoare nu învaţă de pe manuale, ci fac lecţii după fişe de lucru, pe care pot desena sau scrie. Interesant este că doar religia este pe bani. Fişele de lucru pentru celelelalte materii au fost postate gratuit pe internet.
„Aceste fişe sunt postate pe platforma online a cursurile de formare a profesorilor care predau la clasa pregătitoare, sunt la dispoziţia fiecărui profesor. Pot fi imprimate şi date la clasă, sunt gratuite”, a precizat Iiana Dumitrescu, director adjunct Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei.
Dacă toţi elevii vor cumpăra fişele de lucru pentru religie, atunci Patriarhia ar aduna peste 150.000 de euro anual.