Fiul deputatului PSD Călin Matei a fost arestat 29 de zile, pentru şantaj

Magistraţii Judecătoriei Baia Mare au admis, vineri, propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare şi au dispus arestarea pe 29 de zile a inculpaţilor Matei Tudor Andrei, fiul deputatului social-democrat, Călin Matei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi Pop Andrei Sebastian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj.
Filip Stan
26 apr. 2013, 15:07
Fiul deputatului PSD Călin Matei a fost arestat 29 de zile, pentru şantaj

Potrivit unui comunicat al Judecătoriei Baia Mare, citat de Agerpres, din probele administrate până în prezent a rezultat că, în luna iulie 2012, partea vătămată M.M.I. a împrumutat de la inculpatul Pop Andrei Sebastian suma de 2.000 lei şi a restituit până în prezent, cu titlu de dobândă, aproximativ 8.000 euro.

Cu toate acestea, inculpaţii, exercitând acte de constrângere morală, proferarea de ameninţări care vizau partea vătămată şi familia acesteia, îi mai pretindeau alte sume, inculpatul Pop Andrei Sebastian- 4.450 lei, iar inculpatul Matei Tudor Andrei – 6.000 lei şi 3.000 euro, pentru a fi considerat restituit integral împrumutul.

În cauză cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor şi stabilirea răspunderii judiciare.

Într-o scrisoare deschisă adresată presei, deputatul Călin Matei regretă cele întâmplate şi susţine că în cazul care fiul său a greşit instanţa va decide faptele sale. „Trec în aceste zile prin momente şi simţiri pe care nu cred că cineva indiferent de poziţia socială pe care o are ar dori să le simtă. Sunt clipe grele pentru mine şi familia mea şi, de ce să nu spun, chiar ruşinoase.

Nu am făcut niciun comentariu şi nu am dat nicio declaraţie până nu am aflat şi eu despre ce este vorba. Aş vrea să fac însă unele precizări pentru toată lumea interesată de acest caz. În viaţă, fiecare om, când greşeşte, plăteşte. Dacă Tudor a greşit, va aprecia doar instanţa. Dar vă asigur că cea mai grea instanţă, pentru el, sunt eu. Nu am făcut, nu voi face şi nu intenţionez să fac nicio presiune asupra nimănui. Am fost un om corect şi demn toată viaţa. În acest fel mi-am educat şi băieţii, care vă asigur, că sunt pe măsura aşteptărilor mele.

Tudor mi-a oferit mie şi familiei, oraşului şi judeţului, satisfacţii mai mari decât acest nedorit eveniment. De asemenea, ştiu că nu este un criminal, şarlatan, cocalar sau alte epitete care i-au fost puse.Ca părinte am fost şi voi rămâne alături de familie în orice moment – fericit sau trist. Deputat Călin Matei, tatăl lui Tudor Matei. P.S. Fă bine şi-aşteaptă rău!” arată parlamentarul Călin Matei în scrisoarea deschisă.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
Playtech.ro
Cum poți primi pensie în Italia cu doar 5 ani de contribuții? Vești bune pentru menajere, bone și asistente familiale
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Becali: E bine ce a făcut BEC. Ce spune despre înlocuitorul lui Georgescu
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Prima apariție a lui Călin Georgescu după ce BEC i-a respins candidatura. Videoclip alături de George Simion și Anamaria Gavrilă VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari