Fiul unei judecătoare, lăsat liber după ce a violat o femeie

Fiul unei judecătoare a fost lăsat liber după ce a violat o femeie. S-a întâmplat în județul Gorj. Tânărul de 25 de ani a intrat peste fosta iubită în casă și a obligat-o să întrețină relații sexuale. Iniţial, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, însă magistrații l-au lăsat să plece și l-au pus sub control judiciar.
Romania TV
29 dec. 2019, 07:55
Fiul unei judecătoare, lăsat liber după ce a violat o femeie

O femeie de 35 de ani din comuna Crasna, județul Gorj, a depus plângere la Poliţie şi l-a acuzat pe fostul său iubit, un tânăr de 25 de ani, că a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. 

„În noaptea de 27/28 decembrie, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, din orașul Novaci, cu care ar fi avut anterior o relație de concubinaj, ar fi pătruns în locuința sa, din comuna Crasna și, fără consimțământul său, ar fi întreținut relații sexuale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, iar tânărul reclamat a fost reținut pentru 24 de ore. Judecătorii au decis ca tânărul reclamat să fie cercetat în libertate şi l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Spynews
Mireasa - Iubește de 10. Ce și-au spus Alexandru și Daiana când credeau că nu îi aude nimeni. Mirela Vaida i-a dat de gol | VIDEO
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Animalul scump, a căruit înfățișare îi sperie pe mulți. Cu cât se vinde un exemplar
Capital.ro
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile au luat decizia
Playtech.ro
Mirela Vaida, apariție de INFARCT! S-a pozat DEZBRĂCATĂ, a lăsat la vedere…
DailyBusiness
Românii NU își vor mai putea pune plombe dentare. Se INTERZIC de la 1 ianuarie 2025
Adevarul
Bombardiere nucleare rusești și chineze ar fi încercuit coasta americană din Alaska. SUA și Canada au mobilizat mai multe avioane de vânătoare
Spynews
Daniela Crudu, imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Acum nu îl mai ține ascuns! Vedeta, vacanță romantică cu tatăl copiilor | VIDEO
Spynews
O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că i-a dat prea multă mâncare câinelui. Ce alte măsuri au luat autoritățile în acest caz
Evz.ro
Traian Băsescu, o durere peste care nu poate trece. Nu și-a îndeplinit o mare dorință
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
A plecat cu 20.000 € de la Bordea! Cum s-a negociat divorțul dintre comendiant și soția sa, Livia
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Secretarul general al Ligii Arabe acuză Israelul de politicile nesăbuite în Orientul Mijlociu
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?