Florin Buicu, preşedintele Comisiei de sănătate: Îmi doresc ca până la finalul anului să avem legea tuberculozei aprobată

Președintele Comisiei de sănătate de la Camera Deputaților, Florin Buicu, a declarat miercuri că își dorește ca legea tuberculozei să fie adoptată până la sfârșitul acestui an, pentru ca sumele necesare punerii în aplicare a acesteia să fie prevăzute în bugetul pe anul 2018.
Alina Costache
06 sept. 2017, 10:01
Florin Buicu, preşedintele Comisiei de sănătate: Îmi doresc ca până la finalul anului să avem legea tuberculozei aprobată

„Proiectul de lege a trecut de Senat și a ajuns la noi, la comisie. Îmi doresc ca împreună cu colegii mei din Comisia de sănătate să reușim să introducem în lege multe dintre lucrurile importante, predictibile, de la început, să nu mai așteptăm emiterea unor norme de aplicare de la minister, care ar prelungi practic termenele de intrare în vigoare a legii. Proiectul acesta vine să rezolve o problemă de sănătate publică, dar și o problemă socială. Ieri după-amiază (marți — n.r.) am avut discuții în cadrul comisiei cu parlamentari de la toate partidele, nu am constatat vreo poziție contra proiectului de lege, ci doar sugestii și eventuale amendamente. Dezbaterile vor începe pe articole în săptămânile următoare și îmi doresc ca până la finalul anului să putem să avem legea aprobată, astfel încât, la adoptarea bugetului, să putem prevede și sumele necesare în bugetul anului 2018”, a afirmat Buicu la Palatul Parlamentului.

Prezentă la dezbaterile comisiei, una dintre fostele paciente cu tuberculoză, Paula Rusu, a menționat că viitoarea lege trebuie să cuprindă o serie de măsuri care să îi ajute pe cei care suferă de această boală.

„În acest moment, în România sunt 25.000 de pacienți cu tuberculoză, ne situăm pe locul unu în Uniunea Europeană. Sunt câteva probleme sociale, pentru că printre pacienții care se tratează există oameni care provin din păturile sărace, care în momentul în care se îmbolnăvesc nu mai au nicio sursă de venit. Pentru ei, tratamentul este o corvoadă. De îndată ce se simt mai bine, oamenii ăștia renunță la tratament pentru a se întoarce la muncă. Noi propunem în lege un sistem de susținere socială a celor mai săraci dintre pacienții cu tuberculoză, un model asemănător cu cel al pacienților cu HIV. Oamenii nu au nevoie doar de bani, au nevoie și de consiliere psihologică. Este foarte greu să treci de unul singur, iar stigmatul social este real. Aveți dintre colegi în Parlamentul României, eu îi cunosc, nu doresc să facă public faptul că au trecut prin tuberculoză”, a spus Rusu.

Miercuri, președintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, și vicepreședintele comisiei, Lucreția Roșca, au avut o întâlnire cu foști pacienți cu tuberculoză pentru a discuta despre acest proiect de lege.

Citeşte şi TUBERCULOZA omoară peste 1.000 ROMÂNI PE AN. Nu mai avem nici MEDICI SPECIALIZAŢI

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă