„Andrei este o voce unică în peisajul ăsta după ’89, în perioada în care căutam voci noi, l-am remarcat la Constanţa şi a acceptat să vină la Bucureşti, păstrându-şi intact modul lui de a exista în acest domeniu şi asta a făcut să sclipească din când în când. Era intransingent cu el însuşi. Andrei a fost propriul lui model”, a povestit Florin Călinescu la România TV.
Omul de radio si de televiziune Andrei Gheorghe a murit luni seară. El a avea 56 de ani. La ora 22:15, un apel la 112 anunţa că o persoană este decedată la locuinţa sa din Voluntari. Poliţia va deschide în acest caz un dosar de moarte suspectă.
Pe 19 februarie, Andrei Gheorghe a postat ultimul mesaj.
„Totul trece. In cazul de fata a trecut și ultima interdictie si după 30 de zile va spun iarăși, Salutare! M’am întors și sint același, cu aceleași ocupații.) voi continua sa trollez demnitari, medici, profesori, popi, îngeri, catedrale, antisemiți, homofobi, legionari, negaționiști și alte asemenea făpturi imbecile. Cu drag, ag”, a scris Andrei pe 19 februarie pe contul sau de Facebook.
Andrei Gheorghe a fost unul dintre numele sonore ale radioului și televiziunii din România, realizator de filme documentare, de scurt și lung metraj.