Florin Cîţu anticipează creşteri spectaculoase de tarife: „Vom face compensare la factură”

Florin Cîţu a precizat că preţurile la energie sunt date de piaţă, iar acestea au crescut peste tot în Europa.
Filip Stan
26 aug. 2021, 22:41
Florin Cîţu anticipează creşteri spectaculoase de tarife:

Premierul Florin Cîţu a afirmat că autorităţile iau în calcul o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România, urmând a se stabili dacă această compensare se va referi la nivelul de venit sau la consumul mediu pe factură. El a menţionat că această decizie va fi luată pentru că preţurile la energie ar putea avea un impact mare la iarnă pentru populaţie.

Florin Cîţu a fost întrebat, joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă va avea o întâlnire cu ANRE pe tema preţurilor crescute la energie.

„Am avut o întâlnire, vom avea încă una săptămâna viitoare, nu doar cu ANRE, am avut cu ANRE, cu ANCOM, cu Transelectrica şi Consiliul Concurenţei. Avem deja două soluţii pe care le-am prezentat. În sesiunea precendentă am aprobat prin Guvern proiectul de lege pentru legea consumatorului vulnerabil.Legea consumatorului vulnerabil, aşa cum este acum în Parlament la Camera Deputaţilor, intra în vigoare în octombrie 2022. Am să trimit un amendament la începutul sesiunii, deja l-am notificat pe domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, că vom trimite amendamente la acest proiect de lege prin care vom aduce mai devreme data de intrare în vigoare, la 1 ianuarie 2022. Deci, pentru consumatorul vulnerabil o rezolvăm aşa”, a afirmat Florin Cîţu.

Cresc facturile la gaze. Românii au început să primească notificări de majorare a preţurilor

El a menţionat că autorităţile iau în calcul şi o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării.

„Dar e adevărat că aceste preţuri s-ar putea să aibă un impact mare la iarnă pentru mai multe gospodării şi ne uităm acum la o soluţie de compensare a unei părţi din factura la energie pentru mai multe gospodării din România, în acest moment ne uităm până unde mergem cu această compensare, până la cel nivel de venit sau consum mediu pe factură. Acum ne uităm la cele două variante”, a transmis premierul.

Dan Vîlceanu anunţă că România s-a împrumutat a doua oară cu dobândă negativă. Cu cât va rambursa mai puţin ministrul Finanţelor

Florin Cîţu a precizat că preţurile la energie sunt date de piaţă, iar acestea au crescut peste tot în Europa. „Preţurile la energie sunt date de piaţă. România este importator net de energie, din păcate, şi asta arată clar că avem nevoie de o capacitate mai mare de producţie a energiei. Avem deja un contract pentru două reactoare noi la Cernavodă, 3 şi 4, dar asta îmi arată mie că politica noastră sau de a trece la energie verde care înseamnă va trebui să reducem sursele de energie poluantă, va avea o viteză mai mică decât o cer alţii. Este important să ne păstrăm capacitatea de producţie altfel vom importa din ce în ce mai multă energie. Anul acesta preţul la energie vine şi din afară, el a crescut peste tot în Europa”, a explicat primul ministru.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster