Florin Cîţu, anunţ de ultimă oră despre cumulul pensiei cu salariul. „Susţinem interzicerea acestui lucru”

Preşedintele PNL a declarat vineri că mai există interes pentru proiectul legii pensiei şi ar vrea ca în interiorul coaliţiei să existe mai multă transparenţă cu privire la acest subiect.
Filip Stan
07 ian. 2022, 18:18
Florin Cîţu, anunţ de ultimă oră despre cumulul pensiei cu salariul.

Florin Cîţu a fost întrebat dacă în interiorul coaliţiei mai există susţinere pentru proiectul legii pensiilor, care prevede rămânerea în activitate până la 70 de ani.

“Da, există. Interzicerea cumului de pensie în continuare este un proiect pe care noi îl susţinem pentru că pe de o parte se vorbeşte foarte mult de pensiile speciale, dar toată lumea uită că e o altă formă aici, similară cumulul pensiei cu salariu şi aici noi susţinem interzicerea acestui lucru”, a precizat preşedintele PNL, Florin Cîţu, conform News.ro.

Citeşte şi: Pensii 2022. Peste 300.000 de pensionari vor primi pensii mai mici cu 10%, în ianuarie! Care sunt cei vizați

Florin Cîţu anunţă ce se întâmplă cu pensiile speciale. „Este natural, vom scăpa de pensiile speciale”

Fostul a explicat că în cadrul reformei pensiilor vor fi stabilite aceste aspecte.

“Sunt multe din aceste teme care vor fi discutate în reforma pensiilor. De exemplu, problema pensiilor speciale va fi corectată automat acolo pentru că cine avea curiozitatea să citească PNRR e foarte clar că e o condiţie a reformei pensiilor care spune că toate pensiile în noul sistem vor fi bazate pe contributivitate. Deci, este natural, vom scăpa de pensiile speciale”, a declarat Florin Cîţu, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Marius Budăi, veste bună pentru pensionari. „Încercăm să mai facem o majorare a pensiilor”

Preşedintele PNL a mai spus că îşi doreşte mai multă transparenţă în coaliţie.

“Sunt sigur că împreună vom găsi soluţii pentru că dacă ne interesează cetăţeanul, ne interesează românii, atunci vom găsi cele mai bune soluţii, dar vreau mai multă transparenţă şi asta e ceea ce o să cer în coaliţie”, a mai afirmat liderul PNL.

Citeşte şi: Zile mai puţine de carantină şi izolare a românilor depistaţi cu COVID-19. Se face diferenţă între cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi DOCUMENTUL OFICIAL

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte