Florin Cîţu, despre criza energiei: „Trebuie aplicate măsurile pe care le avem acum, care duc la reduceri cu 33% a facturilor”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că, pentru românii care au facturi mari la energie, trebuie aplicate măsurile existente şi care duc la reduceri cu 33%, menţionând că trebuie văzut dacă aceste măsuri au fost aplicate "corect sau nu".
Filip Stan
17 ian. 2022, 15:28
Florin Cîţu, despre criza energiei:

Florin Cîţu a adăugat că astfel de provocări au fost şi în pandemie şi, deşi nu erau bani în buget, acesta a fost suplimentat cu aproape 6 miliarde de lei, bani cu care au fost acoperite cheltuielile în Sănătate.

„Trebuie aplicate măsurile pe care le avem acum, care duc la reduceri cu 33% a facturilor la energie. Aici trebuie văzut dacă măsurile au fost aplicate, corect sau nu, de către sistemul energetic sau de către furnizori. Întâi, trebuie să avem o imagine clară a situaţiei pe care o avem astăzi în economie. În acelaşi timp, trebuie să ne uităm că în toată Europa şi în toată au crescut preţurile la energie, nu numai în România, iar astfel de măsuri cred că trebuie să ne gândim că nu ajută decât pe termen scurt şi ajută populaţia şi trebuie să venim cu ele, dar trebuie să găsim o soluţie pentru România.

Astfel de provocări au fost şi în pandemie, nu existau în buget bani – au fost aproape 6 miliarde de lei pe care i-am suplimentat şi am făcut rost de ei pentru a plăti cheltuielile în Sănătate. Este o problemă pe care trebuie să o rezolvăm, să o rezolve Guvernul, şi vom vedea care sunt soluţiile. Dar întâi trebuie să vedem care sunt problemele de rezolvat şi cum să le rezolvăm păstrând acest cadru al bugetului”, a declarat luni Florin Cîţu.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, propune un pact transpartinic care să prevadă o alocare bugetară pentru investiţii în energie, astfel încât să se asigure securitatea în domeniu a ţării în anul 2026.

„Trebuie să abordăm această problemă cu o gândire pragmatică pe termen lung, aşa cum am abordat şi în trecut problemele. În 2020, economia a fost închisă două luni de zile şi am trecut peste acea criză şi am reuşit să venim cu programe care văd că astăzi sunt lăudate, unul dintre ele este IMM Invest. Soluţiile pe termen lung trebuie să ia în calcul, aşa cum am spus şi anul trecut, securitatea energetică a României. Propun să gândim măsuri care să ne ducă în 2026 la o securitate energetică a României, una dintre măsuri ar fi foarte simplu să alocăm suplimentar de la buget, pe lângă programele de investiţii pe care le au toate companiile, un procent de care să nu se atingă nimeni şi facem un pact transpartinic, cum avem la Ministerul Apărării, un procent pe care să-l investim în acest domeniu ca să ne asigurăm că, în 2026, România o să fie securizată din punct de vedere energetic”, a declarat, luni, Cîţu, la Parlament.

Florin Cîţu: „Eu cred că trebuie să oprim stilul ăsta de a propune prin presă creşteri de pensii cu 40% sau de salarii cu 60%”

El a afirmat că nu este de acord cu reducerea TVA doar într-un anumit sector, cum este în cazul alimentelor de bază, deoarece se pot crea distorsiuni în economie, ceea ce ar determina apariţia de probleme.

„Întotdeauna noi suntem de acord cu orice reducere a poverii fiscale pentru economie, dar condiţia de bază este să şi poţi să faci acest lucru şi să o aplici unitar. Nu sunt de acord să reduci TVA doar pentru un anumit sector, atunci creezi un avantaj necompetitiv sau necinstit unui anumit sector versus altele în economie şi nu sunt de acord. Eu nu sunt de acord să venim cu o măsură doar pentru un anumit sector pentru că aşa se creează tot felul de distorsiuni în economie şi economia României am arătat în ultimii ani că nu poate să funcţioneze aşa pe termen lung, apar alte probleme. Încercăm să rezolvăm o problemă aici şi apar alte probleme în economie. Dacă vrem să luăm o măsură de genul să reduci TVA la zero foarte bine, deşi eu vă spun că nu vom face decât să creştem profitul unor companii, va fi foarte greu să vedem o scădere a preţurilor, dar asta este opinia mea de economist. Ceea ce vă spun ca preşedinte al PNL este că voi susţine orice reduceri de taxe care se aplică unitar în toată economia”, a explicat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare va fi discutat doar subiectul legat de energie, soluţiile pentru actuala situaţie generată de creşterea preţurilor trebuind prezentate în acest cadru şi nu prin presă.

„Eu cred că trebuie să oprim stilul ăsta de a propune prin presă, pentru că mi-e şi mie foarte uşor să vin să fac propuneri de creşteri de pensii cu 40% sau salarii cu 60% şi apoi să vin în coaliţie, să spun că nu se poate, pentru că nu vor ceilalţi. Am propus săptămâna trecută şi îmi menţin opinia ca discuţiile despre soluţii să le avem în coaliţie întâi. Dumneavoastră spuneţi că au propus, nu au propus nimic, sunt discuţii în spaţiul public. Eu la coaliţie, până acum, nu am văzut nicio discuţie cu propuneri clare. De aceea, astăzi, la coaliţie, aştept soluţiile de la Ministerul Energiei, Ministerul Finanţelor, de la Guvern, vedem dacă ele se încadrează în cadrul bugetar”, a menţionat liderul PNL.

El a subliniat că nu este de acord cu depăşirea deficitul bugetar asumat pentru acest an, pentru că vor apărea probleme cu inflaţia.

„Din contră, cred că trebuie să fim mult mai ambiţioşi pentru 2022, pentru că altfel vom avea o problemă cu inflaţia. Orice măsură trebuie să respecte un principiu liberal de bază – trebuie să se aplice unitar tuturor participanţilor în economie, nu unui anumit sector pe care îl alege cineva nu ştiu pe ce criterii şi să nu se ia niciun leu de la investiţii din buget. De banii de investiţii nu se atinge nimeni, din contră trebuie să mai adăugăm să ajungem la 7%. Acestea sunt criteriile de la care pornim. În acest moment nu a fost nicio soluţie prezentată în coaliţie, ce e în spaţiul public sunt, din punctul meu de vedere, declaraţii politice şi eu nu vreau să începem o competiţie în spaţiul public a declaraţiilor”, a susţinut Florin Cîţu.

Citeşte şi: Planul PSD pentru scăderea facturilor uriaşe la curent şi gaz. Cât vor fi facturile la apartamentele cu 2 şi 3 camere

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Zodiile care vor fi pe val până pe 1 mai. Cinci nativi sunt în culmea fericirii
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Se dau bani de la stat în luna mai. Actul care îţi asigură ajutorul financiar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prădătorul dispărut din România a revenit să își cucerească teritoriul. Preferă doar anumite zone
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Papa Francisc a ajuns alături de Hristos! Imaginile care au făcut înconjurul lumii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte