Florin Cîţu, despre reducerea accizei la carburanţi: „În coaliţie subiectul a fost închis. Eu am văzut multe măsuri anunţate de colegii de compromis, care apoi au fost retrase”

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat miercuri, la Parlament, că în coaliţie se discută încă reducerea CAS-ului, dar că îşi doreşte să existe consens privind această măsură.
Filip Stan
16 mart. 2022, 12:20
Florin Cîţu, despre reducerea accizei la carburanţi:

Florin Cîţu, preşedintele Senatului şi al PNL, susţine în continuare că scăderea CAS-ului ar fi cea mai bună măsură pentru creşterea puterii de cumpărare a românilor şi acuză voalat PSD că ar arunca pe piaţă anunţuri privind măsuri populiste, nerealiste, la care ulterior renunţă.

„Sunt cativa parlamentari PNL care au depus amendamente. Eu am vazut anuntate cateva masuri care nu au fost discutate in coalitie, cum ar fi extinderea facilitatilor din domeniul constructiilor si pe alte domenii de activitate. Ceea ce mi se pare normal, daca tot vrem sa ajutam economia, sa ajutam toate sectoarele. In acest context cred ca a si fost depus acel amendament. Dar eu am spus clar ca vreau consens in coalitie pe aceasta masura.

Impactul bugetar ar fi mai mic decat compensarea facturilor pe un singur sector, acela al energiei. Un impact la virgula au dat cei de la Finante, eu am calculele mele, le punem pe hartie si vedem. Aici vorbim de un beneficiu pentru toti romanii, bani care vor fi investiti in economie, si ne raman banii din profiturile companiilor, adica vreo 20 de miliarde care raman la buget. In acea schema de la energie, luam banii de la companii, prin supraimpozitare, si ii bagam in compensare. La ce propun eu, ne raman acei bani din supraimpozitare.

Eu merg pe varianta aprobarii in coalitie, daca nu va fi aprobat, vedem ce masuri sunt aprobate in coalitie.”, a spus Florin Cîţu.

Citeşte şi: Liderul deputaţilor AUR a murit. Mii de mesaje de condoleanţe pe pagina lui George Simion

În ce priveşte reducerea accizei la carburant, preşedintele PNL a spus că această temă nu mai este discutată în coaliţie, fiind abandonată.

„In coalitie nu se discuta, in coalitie subiectul a fost inchis, poate la Economie au descoperit o alta masura. Eu am vazut ca multe masuri propuse de colegii de compromis apoi au fost retrase. Asta cu scaderea accizei, aceea cu plafonarea preturilor. Usor-usor vin la ce spuneam eu, gestionarea economiei de criza este complicata. Am aratat ca se poate face in 2020, vom arata si acum, doar trebuie sa fie mai atenti.

Pretul petrolului a scazut, apoi a crescut. Pretul este determinat de piata, nu de interventiile brutale ale statului impotriva sectorului privat. Pentru a scadea pretul la pompa trebuie crescuta productia. Ai nevoie de un soc de productivitate, restul sunt utopii. Sa venim la televizor si sa anuntam amenzi nu ajuta, pentru acele costuri cu amenzile vor fi transferate mai departe catre cetateni.

Sunt masuri care pot fi luate, dar nu masuri populiste. Asa, avem o problema si cu dobanzile, statul roman se imprumuta acum la cele mai mari dobanzi din 2012 si nu am vazut nicio masura anuntata de Executiv. Putem da un semnal catre piete ca reducem deficitul in 2022 sub cel anuntat, iar atunci ati vedea si cum scad dobanzile.”

Florin Cîțu, susține că România nu-și permite să oprească exporturile pe anumite segmente pentru că vor exista consecințe și alte țări vor opri exporturile, iar asta ar putea conduce la un război comercial.

”Nu văd o astfel de măsură să ajute România. Noi exportăm ceva, alte țări exportă altceva și noi depindem de acele importuri. Dacă noi zicem că nu vom mai exporta ceva, atunci și alte țări vor spune că stopează exporturile. Ce facem, începem un război comercial?”, a adăugat Florin Cîțu.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă vrea să scape de dependenţa energetică rusească prin energie verde

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre