Florin Cîţu îi solicită şefului statului să demareze proiectul privind Pactul pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu i-a trasmis, sâmbătă, o scrisoare deschis preşedintelui Klaus Iohannis în care îi ”solicită respectuos” să facă demersurile necesare pentru a demara proiectul privind Pactul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii României (PNDIR), precizând că ţara are nevoie urgenţă de un proiect naţional pentru infrastructură ”desfăşurat sub auspicile” şefului statului.
Filip Stan
22 iul. 2017, 06:16
Florin Cîţu îi solicită şefului statului să demareze proiectul privind Pactul pentru Dezvoltarea Infrastructurii României

”Este momentul ca noi toţi să conştientizam că România are nevoie urgentă de un proiect naţional pentru infrastructura desfăşurat sub auspicile dumneavoastră. Economia României a depăşit de mult timp momentul în care se mai poate dezvolta fără un asemenea proiect”, se arată în scrisoarea deschisă a senatorului liberal.

Florin Cîţu a precizat că experienţa celor 27 de ani de politică românească, în care toate partidele s-au succedat la putere, ”ne-a adus în situaţia în care suntem astăzi”, susţinând că fiecare program de guvernare a vorbit mult despre acest subiect, dar nu s-a făcut aproape nimic, arată News.ro.

Liberalul consideră că nu se poate vorbi de regionalizare, de dezvoltare sau ridicarea zonelor din ţară rămase în urmă din punct de vedere economic, dacă nu ne putem interconecta printr-o infrastructura rutieră cel puţin decentă.

”Vom aloca bani în continuare fără niciun fel de rezultat atât timp cât zone importante din ţara rămân izolate de restul ţării dar şi de Europa. A venit momentul zero pentru decizii importante!”, crede Cîţu.

Vicepreşedintele PNL i-a propus preşedintelui să convoace toate partidele politice la Cotroceni pentru elaborarea şi asumarea unui Pact Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii României şi constituirea unei Comisii Prezidenţiale pentru acest proiect din care să facă parte specialişti români dar şi experţi internaţionali.

”Comisia Prezidenţială va elabora un proiect privind perspectiva dezvoltării infrastructurii României pe următorii 8 ani. Proiectul va fi supus votului Parlamentului României şi asumat de toate partidele politice. La sfârşitul fiecărui an Comisia Prezidenţială prezintă Parlamentului României un raport cu stadiul de realizare al proiectelor incluse în Pactul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii României. Asumarea şi bugetarea prin acest pact a 3% din PIB anual, în următorii 4 ani, pentru implementarea acestui Pact Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii României, indiferent de partidul sau coaliţia care asigură guvernarea. Elaborarea unui act normativ pentru ca acest Pact să fie susţinut financiar prin bugetare multianuală, astfel încât indiferent de cine vine la putere acest Pact să fie finanţat în permanenţă. Imposibilitatea modificării destinaţiei fondurilor alocate acestui Pact, atât la nivel central cât şi la nivel local. Stabiliriea unui număr de trei proiecte de importantă naţională care să fie realizate şi urmărite până la final, în următorii 4 ani, prin implementarea acestui Pact. Implicarea autorităţilor locale pentru a asigura infrastructura secundară legată de proiectele definite în Pact”, sunt propunerile lui Cîţu pentru şeful statului.

”Cosiderand că demersul meu este vital în acest moment pentru România, vă solicit respectuos domnule Preşedinte să faceţi demersurile necesare pentru a demara, împreună cu toţi românii, acest proiect. Românii s-au mobilizat întotdeauna în jurul marilor proiecte: aderarea la NATO, integrarea în UE, susţinerea naţională a învăţământului şi nu în ultimul rând apărarea naţională!”, a conchis Cîţu.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Schimbări la Legea viitorilor pensionari! Noutatea de care orice angajat trebuie să afle urgent pentru a...
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Drama unui fotbalist român. I-a fost amputat un picior
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Elena Lasconi și Marcel Ciolacu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti