Florin Cîțu, noi precizări despre marea relaxare de pe 1 iunie: „Acces în baruri și cluburi doar pentru persoanele vaccinate!”

Barurile, cluburile, discotecile s-ar putea redeschide de la 1 iunie, însă doar pentru persoanele vaccinate anti-Covid. Propunerea este să se redeschidă la jumătate din capacitate, a declarat Florin Cîțu, joi seara.
Claudia Simion
13 mai 2021, 21:11
Florin Cîțu, noi precizări despre marea relaxare de pe 1 iunie:
Mediafax foto

Florin Cîțu a explicat de ce crede că 15 mai e momentul potrivit pentru eliminarea obligativității măștii de protecție în aer liber. „Mi s-a spus că sunt prea optimist. Am avut mai multe scenarii și discuții. Dacă avem rezultate bune, de ce să nu luăm măsurile mai devreme?”, a spune premierul.

„Ar trebui să ne uităm a câta oară mi se spune că sunt prea optimist. Anul trecut mi se spunea că sunt prea optimist când am spus că vom lua măsurile cele mai bune ca să evităm o criză economică. Am avut cea mai mare creştere economică. Am avut încasări la buget anul acesta. Am câştigat încrederea investitorilor străini.

Când am avansat această dată de 1 iunie, mi s-a spus că sunt prea optimist şi nu se va întâmpla. Am avut mai multe scenarii şi discuţiile pe care le-am avut cu domnul preşedinte şi am zis că luăm în calcul să extindem indicatorii la care ne uităm. Dacă avem rezultate bune la aceşti indicatori, vom lua măsurile mai devreme”, a declarat Cîțu la Digi24.

Ce a mers mai bine?

„A fost un cumul de factori. A mers mai bine valul 3 decât ne aşteptam. Rata de pozitivare a scăzut mai rapid decât ne aşteptam în corelaţie cu campania de vaccinare mai bună. Avem deja de câteva zile 100.000 de persoane care se vaccinează zilnic şi în acest context am spus că e momentul să luăm această decizie.

Trebuie să vedem că această economie administrată liberal de un an şi jumătate, cu o guvernare pe principii liberale a performat mai bine decât se aştepta oricine într-o perioadă de criză

Ce începem în acest moment este să ne gândim, pentru că, din punctul meu de vedere, pandemia, valul acesta va trece. Va mai fi valul patru şi altul mai mici. Trebuie să ne gândim la economia după pandemie”.

Cîțu: Starea de alertă rămâne şi rămân mai multe lucruri

Când se ridică stare de alertă?

„Nu văd în acest moment un orizont. Pandemia nu a dispărut. Ce am făcut acum e un pas spre revenirea la normalitate pentru am avut o campanie de vaccinare de succes. Vom evalua permanent aceşti indicatori”.

„Voi avea o şedinţă de Guvern mâine în care vom modifica în funcţie de deciziile pe care le-am luat câteva lucruri. Foarte important: apar aceste relaxări, dar toţi românii trebuie să înţeleagă că suntem încă în pandemie. Nu mai este impactul la fel de mare. Avem vaccin.

În spaţiu închis rămâne mască. Zone – staţii de autobuz şi zone aglomerate rămânem cu mască. Pieţe în aer liber. Am făcut un pas important, mai devreme decât estimasem.

Am făcut un pas important, mai devreme decât estimasem. Să nu credem că a trecut. Trebuie să mergem să ne vaccinăm. Am reuşit să luăm această măsură mai repede pentru că ne-am vaccinat. Românii au înţeles să se vaccineze. Dacă vrem ca şi celelalte etape să se întâmple, trebuie să continuăm această campanie de vaccinare.

Riscul rămâne în continuare în societate, iar dacă vrem să avem următoarele etape de relaxare, trebuie să ne vaccinăm. Suntem astăzi aici pentru că am avut succes cu această campanie de vaccinare. Dacă nu aveam succes, nu eram astăzi aici. Vrem să revenim la normalitate, trebuie să ne vaccinăm! Altfel, va fi mai grea această revenire la normalitate”.

Ce se întâmplă după relaxările de pe 15 mai

„Am împărţit lucrurile în activităţi în spaţii închise şi activităţi în spaţii deschise. Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci care în continuare rămân închise până la 1 iunie. De la 1 iunie, propunerea să se deschidă cu o capacitate la jumătate, dar pentru persoane vaccinate. Sunt propuneri la care ne uităm. De la 1 iunie, maximum 50% din capacitate, vom vedea. Vorbim de vaccinaţi. Ne gândim la vaccinaţi”.

Vom prezenta certificat de vaccinare la intrare?

„Vom vedea. Lucrurile aceastea le vedem pe parcurs cum le vom implementa. Nu pot intra acum în detalii. Avem evenimentele private – nunţi, botezuri, mese festive. Acolo există o limită pe care noi o punem. Maximum 70 de persoane la o incidenţă de sub 3 la mie, dar atunci când organizatorul îşi asumă că va face doar cu persoane vaccinate, atunci numărul poate fi mai mare”.

Poliţia, dacă merge în control, întreabă sunt vaccinaţi?

„Avem încredere în responsabilitatea organizatorului pentru că vor să aibă şi alte evenimente, nu doar unul. Au şi angajaţi. Dacă nu sunt vaccinaţi şi se infectează o persoană, după aceea nu mai pot să ţină evenimente. Am mers pe încredere pentru că oamenii din sectorul privat au interesul propriei afaceri. Vor să rămână deschişi aceste afaceri. Sunt sigur că vor lua cele mai bune măsuri”.

 E posibil ca organizatzorii să aibă acces în platforma de vaccinare?

„Nu am discutat aşa ceva. Această propunere nu s-a discutat”.

Din 15 mai dispar restricţiile de noapte şi restricţia de program pentru magazine. Vor fi şi terase deschise?

„Nu, aici am spus că de la 1 iunie sunt mai multe deschideri. Baruri, cafenele, cluburi, discoteci după 1 iunie”.

Petrecerile private sunt permise?

„Nu sunt încă permise petrecerile private. Se poate circula pe perioada nopţii, dar nu scrie nicăieri că putem să avem petreceri de noapte. Mâine vom avea hotărârea CNSU şi vom mai veni cu detalii”.

Finala Cupei României va avea loc pe 22 mai și va fi un eveniment cu spectatori.

„Ar fi bine să fie 25% şi persoane vaccinate. Ar fi şi mai uşor pentru organizator. Vom vedea care va fi ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Tineretului şi Sportului. Propunerea este de a avea doar vaccinaţi.

Din 22 mai, Guvernul României iese în stradă pentru a susţine campania de vaccinare. Toţi miniştrii şi secretarii de stat vor merge în ţară, vor trebui să pună pe reţelele de socializare informaţii pe unde merg despre campania de vaccinare, despre măsurile de revenire la normalitate”.

E un eşec că doar jumătate dintre profesori s-au vaccinat?

„Nu este un eşec. Sunt sigur că în perioada următoare mai mulţi români se vor vaccina, inclusiv profesori şi restul populaţiei. Cu toţii vom vedea că este singura soluţie.
Beneficiile sunt cu mult mai mari. Astăzi putem discuta despre a scoate masca pe stradă din 15 mai tocmai pentru că am avut această campanie.

Nu este în acest moment o sursă de îngrijorare (faptul că profesorii nu s-au vaccinat). Vom vedea şi în ceea ce priveşte persoanlul din sistemul de învăţământ o dinamică. Lucrurile se mişcă.

Bucureştiul are o campanie de succes. Cred că suntem la un milion de persoane vaccinate. Vorbim de aproape 40%. Asta vedem în oraşele mari. E deja o competiţie informală între Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa. Vedem că s-a accelerat această campanie în spaţiul urban.Nu sunt îngrijorat!”.

Vom avea paşaport de vaccinare?

„Aici este o decizie a UE. Noi suntem pregătiţi. Am vorbit cu STS. Când va porni, va porni şi suntem gata şi noi. Nu are niciun sens să îl folosim și în țară. Doar la ieşirea din ţară”.

Cum va funcționa?

„Cred că e o aplicaţie. Încă nu am văzut varianta finală. Cred că lucrează la ea. Cred că ar trebui să fie la 1 iunie o variantă finală”.

Ce așteptări sunt pentru sezonul estival?

„Sunt aşteptări foarte mari. O să fie un an bun pentru această industie. Începem pe plajă. Vom elimina pe plajă portul măştii şi în drumeţii montane. Lucrurile merg în direcţia pe care am anunţat-o.

Accesul în spaţiile hoteliere, încă discutăm acum. Cred că este 70% în zona de cazare montană şi pe litoral. De la 1 iunie vom ridica gradul, fără nicio legătură cu persoanele vaccinate”.

La birou, unde sunt toţi vaccinaţi, putem sta fără mască?

„Este o propunere pe care o susţin. Sunt propuneri, dar trebuie să vină specialiştii de la INSP. Astăzi am avut Ok-ul pentru scoaterea măştii în spaţiul public. Discutăm cu INSP care sunt condiţiile pentru eliminarea purtării măştii în interior, câte persoane trebuie să fie. Sunt mai multe discuţii. E o propunere pe care o susţin mult”.

Ce măsuri propuneți pentru gestionarea populației de urși protejați prin lege?

„Ceea ce e mai simplu, să facem un recensământ și vedem cum fac alte țări care au populații mari de urși. Strategia domnului ministru ar trebui să o facă cât mai curând, ne concentrăm pe partea de împădurire. Nu este vorba numai despre urși, trebuie să avem o strategie peste toate animalele, nu numai urși. Acolo unde se încalcă legea atunci trebuie aplicată. Am trimis Corpul de Control, nu am avut niciun fel de problemă. Inteleg că aici este o anchetă, hai sa așteptăm rezultatele anchetei. Vrem să facem o strategie”.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Dovada că NATO se pregăteşte de război cu Rusia! Ce se construieşte în estul Europei pentru lupta finală
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Papa Francisc îndeamnă credincioșii să se roage pentru el în timp ce continuă tratamentul pentru pneumonie
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!