Florin Cîţu nu este de acord cu amânarea ratelor: „Mi s-ar părea o chestie sinucigaşă, dar fiecare decide cum doreşte”

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că amânarea achitării ratelor către bănci reprezintă o decizie „sinucigașă” pentru datornici, pentru că vor plăti restanțele la dobânzi mai mari.
Filip Stan
25 mai 2022, 15:48
Florin Cîţu nu este de acord cu amânarea ratelor:

Florin Cîţu consideră că obiectivul de reducere a cheltuielilor bugetare cu 10% este „ambiţios”, dar s-ar putea realiza şi astfel s-ar da un semnal important investitorilor.

„Este a treia oară când se anunţă. E complicat să faci acest lucru, dar nu este imposibil. Lucrurile sunt total diferite de pandemie. Atunci dobânzile erau în scădere, acum sunt în creştere. Din partea băncilor ar însemna costuri foarte mari, din partea clienţilor ar însemna sume oarecum sinucigaşe. Să nu plăteşti azi ratele cu dobânzi mai mici, dar să le plăteşti cu dobânzi mai mari în viitor, mi s-ar părea o chestie sinucigaşă, dar fiecare decide cum doreşte. Atunci a fost o decizie la nivelul UE. Această decizie nu există astăzi şi va fi mai complicat. Este bizar. La următorul BEx vom pune pe tapet aceste măsuri”, a spus Cîţu, miercuri, la Senat.

Citeşte şi: Nicolae Ciucă amână evaluarea miniştrilor pentru sfârşitul lunii iunie: „Va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv, de finalizare a celor 58 de apeluri din PNRR”

După ce preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că o măsură stabilită de coaliţie este diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, iar această diminuare se va face de la bunuri şi servicii, Florin Cîţu a comentat miercuri subiectul.

„Am văzut în presă măsurile respective. Ele nu au fost prezentate în PNL. Sunt măsuri adoptate pentru perioada de criză, sper să fie fundamentate. Vom vedea atunci când apar şi actele normative care le vor fundamenta. PNL crede că te poţi dezvolta doar cu investiţii. În acest pachet nu există aceste investiţii. Ni se spune că se vor reduce cheltuielile bugetare cu 10%, ceea ce ar însemna să reducem 52 de miliarde. Este ambiţios, dar se poate face. Nu-mi dau seama exact acum la ce se referă aceste reduceri de cheltuieli. Şi dacă se face reducerea de 52 de miliarde de lei, ar fi un semnal important pentru investitori şi atunci veţi vedea că lucrurile vor sta mai bine”, a spus Cîţu, miercuri, la Senat.

Citeşte şi: Ludovic Orban face acuzaţii incendiare la adresa lui Iohannis: „Iohannis a intervenit personal pentru introducerea lui Ciucă pe liste. Ciucă a fost Agamiţă Dandanache”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte