Florin Cîţu respinge vehement o guvernare PSD – PNL. „Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD”

Premierul Florin Cîţu susţine că ar fi exclusă o guvernare PSD - PNL, în eventualitatea în care ar câştiga şefia Partidului Naţional Liberal. Senatorul a reiterat că a fost un "adversar al PSD din primul moment" în care a intrat în Parlament.
Razvan Mihalascu
10 iun. 2021, 19:12
Florin Cîţu respinge vehement o guvernare PSD - PNL.

Florin Cîţu a fost întrebat, joi, la Timişoara dacă vede posibilă o guvernare PSD-PNL în eventualitatea în care ar deveni preşedinte al PNL.

„Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD. Asta este foarte clar”, a precizat Florin Cîţu, conform News.ro.

Premierul a reiterat că a fost un adversar al PSD.

„Am fost un adversar al PSD din primul moment în care am intrat în Parlament. Am avut cele mai multe moţiuni ale PSD ca ministru de Finanţe. Nu există pentru mine nicio situaţie în care vom guverna cu PSD, cât sunt eu premier sau preşedinte al PNL”, a mai afirmat Florin Cîţu.

La rândul ei, Alina Gorghiu, senator PNL, a recţionat după ce Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, nu a exclus o guvernare alături de PNL. Fostul preşedinte PNL a exclus orice colaborare cu PSD la guvernare.

„Am citit o declarație a domnului Vasile Dîncu și cred că e necesară o clarificare: EXCLUDEM ORICE COLABORARE LA GUVERNARE CU PSD.

Explicația pe scurt: În Parlamentul României există deja o majoritate sănătoasă, de dreapta, stabilă, în jurul PNL și votată de români.
PNL a desemnat în forurile statutare un prim-ministru liberal care a lansat un plan pentru reformele blocate până acum chiar de PSD!
Premierul Cîțu a prezentat proiectul politic PNL2024 care prevede o continuitate a guvernării de dreapta, pe baza valorilor liberale, FĂRĂ PSD, pentru următorii 8 ani.
Acest proiect politic va fi prezentat Congresului PNL.

România are nevoie de acești 8 ani de liberalism – ca să aducă politici liberale în economie, să facă investiții și să schimbe mentalitățile. Din 25 septembrie, construim România liberală!”,a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Citeşte şi: Alina Gorghiu, răspuns pentru Vasile Dîncu: Excludem orice colaborare la guvernare cu PSD

Săptămâna aceasta, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a precizat că actuala Coaliție de guvernare va rezista, cu mari probleme, până în 2023. Social-democratul susține, într-un interviu pentru Europa Liberă, că nu este exclus ca PSD să intre la guvernare până în 2024 alături de PNL.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL.

Citeşte şi: Vasile Dîncu (PSD) face estimări privind ruperea Coaliției: „Nu exclud o guvernare cu PNL”

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Taxa obligatorie pentru șoferi. Decizia care se aplică de azi, 29 aprilie, ora 23:30
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Schimbare de ultimă oră pentru toți pensionarii. Anunțul a venit chiar acum, se dă totul peste cap
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster