Prim-ministrul Florin Cîţu va face, luni, o vizită în Ucraina, la Kiev, pentru a participa la Summitul de lansare a Platformei Internaţionale Crimeea. Din delegaţie va face parte şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
„În cadrul Summitului, prim-ministrul român va susţine intervenţia naţională şi va participa la ceremonia de adoptare a Declaraţiei comune a Platformei Internaţionale Crimeea. În marja evenimentului, premierul Florin Cîţu va avea o întrevedere cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal„, a transmis, duminică seara, Guvernul.
Violenţe în Ucraina. Biroul preşedintelui Zelensky, atacat de protestatari VIDEO
Platforma Internaţională Crimeea este o iniţiativă recentă a Ucrainei menită să consolideze politica de nerecunoaştere a anexării ilegale a peninsulei Crimeea şi, în ultimă instanţă, să faciliteze revenirea Crimeii în componenţa Ucrainei.
Alertă la graniţele României. Ucraina se pregăteşte de război cu Rusia
Conform sursei citate, la manifestarea de la Kiev vor participa şefi de stat şi de guvern, miniştri ai afacerilor externe şi ai apărării, precum şi reprezentanţi de nivel ai Uniunii Europene şi ai altor organizaţii internaţionale.