Florin Țurcanu este acuzat și de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, faptă pe care a comis-o în perioada în care avea de președinte al CJ, informează Agerpres.
Procurorii susțin că, în perioada 2013-2014, Florin Țurcanu a ascuns și a disimulat adevărata natură a provenienței, a dispoziției sau a proprietății asupra imobilului din strada Aleea Pajiștei, nr. 13, municipiul Botoșani, imobil care a fost construit și finanțat gratuit cu suma de 272.906,16 lei de către SC Cornells Floor SRL și Bîrsan Vasile Marcel cunoscând că bunurile provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În același dosar a fost pus sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și complicitate la spălarea banilor și Aristomel Anușca, socrul lui Florin Țurcanu.
Procurorii DNA l-au reținut, marți, în urma unor percheziții, pe fostul șef al CJ Botoșani. Ulterior, magistrații Tribunalului Suceava au dispus, miercuri, arestarea preventivă a acestuia sub acuzația de trafic de influență. Decizia magistraților a fost contestată la Curtea de Apel Suceava, instanță care urmează a se pronunța luni în acest dosar.