Floriță de la Clejani a trecut prin clipe de groază în timp ce se afla în avion. Manelistul a leșinat, iar un echipaj medical a intervenit de urgență. Bărbatul a fost preluat cu o ambulanță, iar medicii i-au oferit îngrijiri.
Starea sa de sănătate n-a fost una foarte bună, iar într-o clipă acesta a căzut pe podeaua aeronavei. Echipajul de zbor a luat toate măsurile necesare, iar cadrele medicale s-au deplasat de urgență și l-au preluat. L-au pus pe o targă în ambulanță apoi i-au făcut o perfuzie pentru a-l ajuta să se repună pe picioare.
Imaginile cu artistul subt tulburătoare. Floriță de la Clejani a acuzat stări de rău și nu s-a mai putut ține pe picioare. Toată lumea a intrat în panică atunci când a văzut scenele tensionate.
Floriță de la Clejani este foarte cunoscut în industria manelelor. Cântărețul a lansat mai mult epiese, care au adunat milioane de vizualizări. Cea mai recentă este produsă de DeSanto Music și a adunat puțin peste 100.000 de vizualizări. Însă, în urmă cu trei luni, acesta a dat lovitura cu piesa „Cheamă un Bolt, am băut”, care a strâns aproape 3 milioane de vizualizări.
Pe lângă melodiile pe care le-a lansat și au cunoscut faima, acesta se bucură și de numeroase evenimente unde merge să cânte, fie ele în țară sau în străinătate.
Dacă pe plan profesional artistul stă foarte bine, putem spune același lucru și despre partea personală. Manelistul este căsătorit cu aleasa inimii lui și nu ratează niciodată o ocazie în care să apară alături de femeia care l-a făcut tătic. Muncește mult pentru visul său de a ajunge cât mai departe în carieră și nu se dezlipește o clipă de persoanele dragi din viața lui.