Flutur: Nu s-a discutat încă lista pentru europarlamentare. Antonescu are o solicitare să fie pe aceasta

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, care va face parte din echipa de coordonare a campaniei electorale a partidului pentru alegerile europarlamentare, a declarat, vineri, că lista "nu s-a discutat încă" oficial, ordinea candidaţilor urmând să fie stabilită, pe baza unor criterii aprobate în Biroul Politic Naţional, în urma unei analize care se va face la sfârşitul acestei luni.
Romania TV
18 ian. 2019, 11:07
Flutur: Nu s-a discutat încă lista pentru europarlamentare. Antonescu are o solicitare să fie pe aceasta

Flutur a declarat într-o conferinţă de presă, că propunerea de a face parte din echipa de campanie pentru Parlamentul European (PE) a aparţinut conducerii centrale a PNL.

”Am fost solicitat să fac parte din echipa naţională de campanie pentru europarlamentare, de către conducerea partidului. Am participat la întâlniri legate de organizarea campaniei la nivelul partidului şi declaraţia preşedintelui partidului, Ludovic Orban, legat de întâlnirea de alaltăieri cu preşedintele (Klaus Iohanis-n.r.) aşa este. Am participat la această întâlnire şi e exact ce a declarat preşedintele Orban (…), a spus Flutur.

Întrebat dacă este normal ca preşedintele României să se întâlnească cu liderii unei formaţiuni politice pentru a discuta strategia de campanie, Flutur a spus: ”Eu cred că e cu totul şi cu totul respectat cadrul constituţional, aşa că e vorba de interesul României, nu altceva”.

Totodată, liderul PNL Suceava a spus că nu s-a decis dacă pe lista pentru PE se va afla şi fostul lider al PNL, Crin Antonescu.

”Nu pot să vă spun lista, pentru că încă nu s-a discutat. Ştiu doar că, din câte s-a auzit, are şi el (Crin Antonescu-n.r.) solicitare să fie pe listă, dar nu s-a hotărât lista”, a spus Flutur.

Liderul judeţean al PNL a evitat să spună dacă Suceava va avea un reprezentant pe lista pentru PE, menţionând că partidul trebuie meargă în aceste liste cu cei mai buni oameni ”care să tragă lista”, nefiind importantă filiala din care provin.

”Eu cred că firesc este ca Partidul Naţional Liberal să meargă cu cei mai buni oameni, nu să-i arondăm unor filiale sau altora, ci să avem cei mai buni oameni care să şi tragă lista şi să facă o figură foarte bună pentru România la Bruxelles (…)”, a afirmat Flutur.

Liderul PNL, Ludovic Orban, alături de mai mulţi membri ai partidului, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Principala temă a fost modul de derulare a Preşedinţiei Consiliului UE, priorităţile României la nivel european, modul în care eu, preşedintele PNL, pot să susţin diferitele priorităţi aflate pe agendă prin intermediul bunelor relaţii pe care le avem la nivelul grupului PPE (…) şi, de asemenea, am discutat despre ce considerăm important legat de evenimentele europene care urmează să se desfăşoare în România. O să existe o reuniune cu grupul PPE din Comitetul regiunilor, o să existe o reuniune a grupului PPE cel mai probabil în marja Consiliului European. Nu s-a discutat niciun cuvânt despre lista pentru europarlamentare sau pe vreo altă temă conexă din cele care au fost reflectate pe surse în mod fals”, a declarat Orban.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede