FMI, cu ochii pe România. Ce se va întâmpla după ÎNTÂRZIEREA creşterii accizei la carburanţi

FMI anunţă în raportul de ţară privind România, publicat marţi, că întârzierea în aplicarea accizei suplimentare va fi compensată de îngheţarea unor cheltuieli, dacă nu se îmbunătăţeşte colectarea veniturilor.
Romania TV
01 apr. 2014, 17:59
FMI, cu ochii pe România. Ce se va întâmpla după ÎNTÂRZIEREA creşterii accizei la carburanţi

Întârzierea de trei luni în implementarea accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant (cu un impact de 0,1% din PIB) va fi compensată de îngheţarea unor cheltuieli publice, inclusiv a unor cheltuieli pentru proiectele administraţiei locale, în cazul în care colectarea veniturilor bugetare nu se îmbunătăţeşte până la mijlocul acestui an, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, ca o măsură de siguranţă în ceea ce priveşte incertitudinile în colectarea veniturilor bugetare, resursele fondului-tampon (buffer) bugetar de 10% pe anumite cheltuieli, de circa 2,3 miliarde lei (0,3% din PIB) nu vor fi eliberate până la a doua rectificare bugetară, din toamna anului 2014.

Majorarea accizei pentru carburanţi, cu 7 eurocenţi pe litru, a intrat în vigoare marţi, 1 aprilie. Potrivit estimărilor autorităţilor, măsura conduce la creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la carburanţi, iar veniturile suplimentare la buget vor fi de 2,5 miliarde lei.

Iniţial, guvernul a anunţat introducerea accizei de 7 eurocenţi de la 1 ianuarie 2014, dar măsura a fost amânată pentru 1 aprilie, pe fondul disputelor dintre premier şi preşedintele României, care a refuzat să promulge bugetul de stat pe 2014, cu acciza suplimentară, şi să semneze memorandumul României cu FMI.

Bugetul de stat pe 2014 a fost promulgat de preşedinte după amânarea aplicării accizei.

Acciza suplimentară se aplică de la 1 aprilie 2014, iar transportatorii ar putea beneficia de unele facilităţi, care presupun restituirea unei părţi din acciză.

Impactul acestei compensări pentru transportatori este estimat de MFP la 353 milioane lei în 2014.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Ce sume vor primi ispitele de la „Insula Iubirii”! Cu ce sunt atrase acestea pentru a face show
Fanatik.ro
Trei zodii intră sub protecție divină pe 17 martie, după ora 17. Noroc la bani, surprize și oportunități pentru acești nativi
Capital.ro
Doliu în televiziune. A murit marele actor. A fost un maestru. Moștenirea sa rămâne vie
Playtech.ro
Cresc pensiile din aprilie 2025. Simona Bucura-Oprescu vine şi cu alte veşti bune pentru pensionari
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Vicepreședintele SUA atacă din nou valorile europene: Vestul riscă „sinuciderea civilizațională” din cauza granițelor deschise și cenzurii
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Gogoși de post ca la mănăstire și bunici: Mirosul copilăriei de la țară
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
A murit Gabor Biro, supranumit „fundașul de fier al Aradului”! Ce regrete a avut fotbalistul la sfârșitul vieții
Cancan.ro
Mai mulată nu se poate! Chiar și rapidiștii și dinamoviștii vor face ochii cât cepele! Fata lui Meme Stoica i-a blocat”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru autoturismele diesel. S-a pus limită. Restricție pentru toate mașinile pe motorină din 2026
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Din 20 martie se schimbă buletinele în România! Apar cele cu cip. Județul care va beneficia în câteva zile de noile acte de identitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
SPHEREx: O misiune revoluționară pentru descifrarea originilor Universului și a vieții dincolo de Pământ”